O mica recapituale

Zilele trecute mi-am adunat niste date din aplicatia mea, curioasa fiind cam citi kilometri am alergat sau am mers de cind mi-am luat ceasul sport. Adevarul fie spus, ma cam maninca talpile sa ies la o alergare, mai ales ca saptamina asta a fost si inca este foarte cald si insorit pe meleagurile noastre. Am zis sa nu fac vreo prostie si sa astept totusi aprobabrea medicului data fiind situatia actuala. Oricum, saptamina viitoare iar am o intilnire cu medicul neurolog si un subiect de discutie este chiar acesta, cind imi pot relua activitatea fizica si ce am voie. Sa revenim…

Nu am pus la socteala alte sporturi pe care le-am practicat in perioadele respective (iunie 2017 – decembrie 20180), ci strict pasii parcursi si numarul de kilometri aferenti plus sesiunile de alergare. Asadar mi-am facut un tabel cu 3 categorii, pe luna, insa voi prezenyta doar datele generale, acumulate.

Activitate (generala) extra sportiva

In 2017iunie-decembrie am adunat 3 202 870 pasi insumind 2 138,38 km, asta insemnind in medie 457 552 de pasi pe luna, respectiv 305,4 km.

In 2018 – ianuarie-decembrie (am trecut ultima luna a anului de dragul recapitularii, insa am fost complet inactiva din cauza problemelor de sanatate). Pasi 5 075 663, adica 3 129 km. Media pe luna fiind: 422 971 pasi in 260,76 km.

Alergare

2017 (iunie-decembrie): 591,5 km, o medie de 84,5 km pe luna, 21,1 km pe saptamina

2018 (ianuarie-decembrie): 623 km, adica 51,21 km pe luna si 13 km pe saptamina.

Initial am fost suprinsa sa constat ca diferenta de cifre dintre cei doi ani nu e foarte mare, parctic 7 luni (2017) versus 11 luni (2018), cel putin la alergare. Mai ales ca anul trecut m-am antrenat pentru cele 4 curse oficiale. Ok, n-au fost pe distante lungi (5,10,16,10 km), dar totusi. Apoi mi-am amintit ca 2018 m-a pus pe tusa de citeva ori – in ianuarie am avut o entorsa capatata in mod stupid la zumba, dupa cursa din iunie am avut insolatie si la vreo saptamina m-au luat durerile de sale asa ca am ajuns pe la fizio (cred ca am dus pe picioare hernia luni de zile, retroactiv gindint), iar decembrie, din acelasi motiv am fost redusa la tacere si repaus in mod barbar.

Surpriza a venit si de la numarul de kilometri alergati in cei doi ani: 1 214,5! Aveam impresia ca sunt mai putini, ceea ce face bucuria si mai mare. La fel si „inversunarea” de a trece cit mai repede inapoi la treaba.

Anul asta, cum am toooot spus si m-am plins, nu am alergat nici macar o suta de metri, in schimb am mers de trei ori pe saptamina obligat-fortat drept activitate fizica. Astfel ca, in ianuarie la capitolul sport/training (mers) am inregistrat 58,1 km, iar pina acum, in februarie 35,8 km. Spre amuzamentul general, daca te uiti la traseul parcurs intr-o zi ai zice ca imi caut cheia pierduta ­čÖé

Cred ca nu va ajuta cu nimic acest articol destul de dezlinat si neprofesionist facut, dar pentru mine a fost interesant sa vad aceste cifre si in moul acesta haotic. Cind voi relua alergarea imi voi face un spreadsheet complet pentru o mai buna analiza.

Primii pasi

Pasiunea pentru alergare a venit mai tirziu in viata mea, acum un an si jumatate. Sunt amatoare si novice – am in adidasi in jur de 800 de kilometri alergati si 4 competitii oficiale, un 5k, doua 10k si un 10miles sau 16k. Nu e mult, dar sunt foarte mindra de aceasta „reusita”. Asa ca tot ceea ce spun sau recomand vine din experienta mea. Nu am niciun certificat de antrenor de atletism sau alt sport, insa ma documentez in domeniu pentru propria-mi performanta si curiozitate. De asemenea insist sa consultati medicul de familie daca va hotariti sa faceti miscare/ sport in mod constant. Multe accidente si neplaceri se pot evita daca stii ce faci si cum faci, nu?

Cum am mai spus, alergarea pentru mine a venit ca o salvare. A venit firesc, fara sa fortez lucrurile, la momentul potrivit cind eram mai mult pregatita mental decit fizic. Nu voi uita niciodata primul minut alergat! Stiti cum se spune…daca ai impresia ca un minut trece repede inseamna ca nu ai facut sport. Nimic mai adevarat! Primul minut alergat cit o eternitate! Dar trece, si eternitatea devine o jumatate de ora de sprint, apoi 10 kilometri sau 16.

Cum am facut sa nu abandonez si ce am considerat important de la primii pasi alergati?

Desigur, m-am intrebat de nenumarate ori ce m-a minat in lupta, cind puteam bine-merci sa stau acasa, la caldura sau la racoare (dupa cum era sezonul)? Daca privesti de sus, la rece, desigur, gasesti raspunsul: te ajuta fizic si mental, sportul e bun, nu crezi in diete si astfel iti mentii greutatea, sau pur si simplu iti asiguri o portie in plus de ceva dulce, sau o felie de pizza. Fiecare cu motivul sau la fel de important. Insa cind ai impresia ca plaminii iti iau foc, nu mai poti respira, te apuca o durere de splina si o crampa in gamba parca iti vine sa renunt la felia aia de pizza si nu mai gasesti niciun motiv de a continua. Si totusi o faci…dar cum?

  1. A fost important ca am avut un program strict de alergare si mi-am jurat sa nu-l incalc fie ce-o fi. E esential sa-ti mentii continuitatea. Am alergat de trei ori pe saptamina in primele luni, apoi am ridicat antrenamentele la 4-5, fara sa ma epuizez, insa.
  2. Am inteles rapid ca dimineata este pentru mine cel mai bun moment sa alerg, alte activitati fizice la sala le faceam de obicei seara. Pentru alergare nu ai nevoie de sala, nu ai o ora fixa asadar, dimineata (devreme) mi s-a parut ideal. Dupa antrenament ai toata ziua in fata si nu stai sa macerezi ideea prea multa vreme daca si cind sa alergi. Sansele sa nu-ti mai pui echipamentul pe tine la sfirsitul unei zile incarcate si obositoare sunt spre 100%.
  3. La incaltari am fost foarte atenta din prima clipa. Cind am decis ca vreau sa alerg m-am documentat putin, as putea sa spun si ca documentarea a venit la mine, astfel ca mi-am achizitionat adidasi pentru alergare si nu alte sporturi. De ce e important? Pentru ca evitam o gramada de accidentari mici, stupide si nedorite, pentru ca nu fortam piciorul sa alerge in pozitii anormale si pentru ca astfel de incaltari sunt concepute in asa fel incit sa te ajute sa nu-ti supui piciorul, sistemul scheletic si muscular, la socuri nedorite (suprafata de alergare, greutatea ta, de exemplu). Practic e o investitie pentru care iti vei multumi. Cel mai bine e sa mergi la un magazin specializat si sa ceri ajutor in alegerea adidasilor. Ai grija sa nu fie foarte strimti ca altfel risti numeroase basici. Evident, nici prea largi ca vei avea aceeasi problema. Eu merg pe o jumtatate de numar mai mare (dar depinde si de brand, desigur). Poate ti se va face si un test pe banda de alergare si ti se va recomanda pecrechea adecvata mersului tau. Stiu ca dupa-amiaza sau seara, cind piciorul este deja „obosit” si „expandat”, e de preferat sa-ti achizitionezi o pereche de incaltari ca sa iti fie comozi.
  4. Un partener de alergare ar fi minunat! Sa va incurajati, dar mai important, cind te trezesti dimineata si vezi ca vremea nu e ceea ce ti-ai dori, cind in casa toata lumea doarme, fara a avea un angajament, te intorci pe partea cealalta in pat. Cu un partener de sport e mai greu sa faci asa ceva si sa-i incurci programul. Cel putin pina iti devine obisnuinta. Desigur, daca amini o data nu e un capat de tara, dar sa nu-ti faci din asta un obicei. Foarte important e ca vremea sa nu-ti influenteze decizia de a alerga sau nu cind ai deja in program.
  5. Entuziasmul e mare la inceput, motivatia si ea, insa ce face diferenta este determinarea! Intreba-te inainte de ce vrei sa alergi si care iti este obiectivul. Cred ca este esential sa stii pentru ce o faci, altfel pina iti tragi sufletul dupa primii metri alergati, entuziasmul si motivatia au luat-o la fuga si nu se mai intorc.
  6. Foloseste un program pentru incepatori. Sunt multe aplicatii, multe programe Couch to 5k (C25k), vezi ce ti se potriveste. Eu am mers pe mina prietenei mele de alergare si nu am regretat niciun minut programul ales┬á–┬áCouch┬áto┬á5k┬árunner.┬áAtentie, aceasta aplicatie nu e gratis! Daca esti foarte convins(a) ca vei continua dupa ce treci de cei 5 kilometri, recomand sa iti cumperi aplicatia pentru 10k, e mai ieftina si primele 8 saptamini sunt identice. Mai trebuie sa spun ca se alearga pe timp si nu pe distanta propriu zisa, insa aplicatia iti permite sa vezi ce distanta ai parcurs daca nu ai o bratara fitness sau ceas pentru sport.
  7. Incepe cu o alergare usoara, nu te arunca sa atingi 5min/km din prima. Viteza, ca si rezistenta, vin odata cu antrenamentul sustinut. Acorda timp si corpului sa se obisnuiasca cu aceasta noua activitate.

Mi-am propus sa continuu cu astfel de articole si sa incurajez, asa cum pot din micutul meu colt online sa faci sport, jogging, alergare… Insisnt sa spun ca nu am multa experienta si tot ceea ce scriu aici este si a fost rezultatul deprinderii de un an si jumatate. In momentul de fata din cauza unor probleme medicale nu alerg, insa cind voi fi apta si dupa ce voi primi ok-ul medicilor specialisti te asigur ca voi documenta orice „miscare”.

Prima competitie oficiala

Am povestit in citeva posturi anterioare cum si de ce am inceput sa alerg. Ajunsesem in punctul in care urma sa particip la o alergare oficiala.

Leiden, 26 mai 2018: momentul mult asteptat: prima competitie oficiala! Daca stau sa ma gindesc mai bine, n-as putea spune ca a fost „un moment asteptat” pentru ca scopul meu nu a fost sa particip in competitii oficiale, ci pur si simpluam gasit cea mai la indemina metoda sa ma mentin pe linia de plutire, mental vorbind, sa-mi tin depresia sub control. Sa nu mai amintesc faptul ca in urma cu un an nici nu visam la asa ceva.

Am ales cursa cea mai mica, cea de 5 kilometri care s-a desfasurat intr-o zi de simbata, pe la ora 22, urmind ca a doua zi de dimineata „greii” de la 10k, hm si maraton sa fie la linia de plecare .

In ziua competitiei am dat o fuga sa investighez un pic locul de desfasurare, cum se poate ajunge acolo, unde pot parca, detalii tehnice. Urmand sa revin cu prietena mea cu o ora inainte de cursa. Cumva, am ajuns mai devreme decit ne propusesem, asa ca am avut timp sa ne luam pachetul de start, sa ne hidratam si sa vizitam putin centrul inainte de alergare.

Am avut mari emotii inainte de start! Nu stiam la ce sa ma astept, intuiam cam in cit timp voi parcurge cei 5 kilometri, insa nu aveam o unitate de masura in raport cu ceilalti. Stiam ca in teorie nu aveam cum nu sa termin cursa in timpul maxim alocat. Pentru ca a fost prima participare, si la inscriere nu am putut da un timp precis ci doar unul posibil, am avut acces la sectiunea C, adica putin mai in spate. Apoi am vazut ca nu s-a tinut cont riguros de acest lucru, desigur profesionistii au avut prioritate ca punct de pornire. Oricum, aceste amanunte chiar nu m-au interesat.

Dupa 2-3 minte de cind s-a dat startul, mi-a venit si mie rindul. Am inceput cursa! Evident, citeva minute, primii 500 de metri, s-a alergat destul de haotic si strins, dupa care rindurile de alergatori s-au rarefiat. Mi-am luat drept reper citiva „colegi” si am incercat sa tin pasul cu ei. Deja se intunecase bine, insa pe parcurs am fost intimpinati de oameni care ne asteptau in fata caselor lor cu muzica si beculete colorate, am avut doua formatii, si, daca imi amintesc, bine doua statii de apa.

Am alergat toata distanta cu un mare zimbet pe fata si cu citeva lacrimi de fericire si uimire. Dupa kilometrul 3 am avut un moment in care ma intrebam daca nu e cazul sa ma opresc, sau macar sa merg citiva pasi. A fost o portiune mai intunecata si linistita, nu te incuraja nimeni. Am reusit sa depasesc momentul de slabiciune, am turat motoarele si du-te. Ultimii 800 de metri au fost o pla-ce-re!!! Deja vedeam citiva atleti cu medaliile la piept, iar oamenii de pe margine ne incurajau pe fiecare in parte strigindu-ne numele. Cit de mult conteaza publicul! Am ajuns in linie dreapta! Am trecut linia de sosire si am avut un moment de nedumerire…si acum ce fac?

Primii mei 5 kilometri oficiali i-am parcurs in: 31’46”. Pentru un alergator experimentat nu este un timp grozav, insa eu m-am simti campioana!

La inceput a fost canapeaua (III)

In al doilea episod ati aflat cum mi-am repornit practic motoarele. Intimplarea a facut ca la aquafitness sa intilnesc o fata, Tara, care mi-a devenit repede prietena de „mers”. Ne intilneam de trei ori pe saptamina si mergeam in medie 7k prin parcuri, paduri, zone cit mai putin urbane. Astfel ca din pas in pas am ajuns sa vorbim de alergari usoare. Imi doream, insa nu indrazneam. Mai departe de a alerga dupa un autobuz, nu prea incercasem aceasta activitate. In august a fost momentul in care am alergat un minut! Un minut cit o eternitate! Un minut in care mi-am pus la indoiala capacitatile intelectuale alegind sa fac acest lucru. Am ales o aplicatie care practic te duce de la 0 kilometri la 5 in citeva luni, in genul programului „from couch to 5k”.

Nu a mers totul ca uns, au fost saptamini in care ne intorceam la antrenamentele saptaminilor anterioare pentru ca era pur si simplu prea dificil sau am avut doua saptamini de vacanta, si nu amindoua in acelasi timp. Dar am avut determinare. Dupa ce am depasit 20 de minute de alergare continua (aplicatia se baza de fapt pe minute alergate, nu pe kilometri, asupra aplicatiei voi reveni alta data) ne-a incoltit ideea participarii la competitii organizate. Aveam un scop, pentru ca cel initial se realizase. Dupa fiecare nou kilometru parcurs uimirea, bucuria si mindria erau de nestavilit. Din diferite motive am redus antrenamentele de la trei la doua pe saptamina, insa entuziasmul nu s-a raspindit. Ne-a batut vintul, ne-a plouat si ne-a nins, insa noi eram acolo cu un cap rosu ca o tomata dar cu un zimbet timp si permanent. Am reusit sa alergam 5k si ne alesesem deja si o cursa la care sa participam. Ne doream ca in aprilie 2018 sa mergem la o alergare oficiala de 10k. Prea ambitioase?

Nu-mi amintesc exact momentul (calendaristic vorbind) 15 octombrie 2017 este ziua in care am atins cei 5k , locul insa nu-l voi uita! Si uite asa se face ca suntem la un pas de inscriere pentru un 1/4 maraton, in aprilie. Pentru ca mai exista si cite un obstacol, in ianuarie ma accidentez la glezna. Culmea, nu alergind, ci la zumba – intre timp imi extinsesem „aria” sportiva. In februarie cind am revenit inca mai speram ca avem timp suficient sa atingem cei 10k. Nu ma indoiesc ca se putea, insa toate locurile au fost ocupate ­čÖé

Asa ajungem in mai anul acesta (2018) cind, in sfirsit, am alergat intr-o cursa oficiala!

La inceput a fost canapeaua (II)

In prima parte v-am familiarizat cu extraordinara mea performanta sportiva de pina la momentul zero, moment in care am alergat de buna voie si nesilita de nimeni primul minut din viata mea!

Ce am povestit in prima parte se petrecea in Romania. Apoi am plecat 2000 de kilometri mai la vest, „uitindu-mi” acolo aproape tot echipamentul sportiv :)) Life happens si depresia care zumzaia discret in planul doi, inca din adolescenta, isi face de cap si devine mult mai insistenta. Ajungem in momentul in care ceaiurile, plimbarile, mindfullness-ul si sala (timid sa nu ma ostenesc) nu-i mai dau de cap, asa ca se instaureaza the greatest sadness of my existence sub nume care sfirsesc in -don, -zol, -ron, -zapine, -faxine. Au trecut citiva ani buni in care am plutit in necunoscut, din care imi amintesc doar fragmente, iar daca ar fi sa exprim exact starea in care eram la momentul respectiv ar suna ceva de genul; „I am not here but I would be if I was”.

Intr-un moment de luciditate obosita hotarasc sa opresc lista asta nebuna de pilule si sa incerc sa ma reinventez, asa cit imi mai aduceam aminte din trecut. Nici acum nu-mi pot explica de ce m-am lasat, de ce mi-am dat drumul de mina si am ingropat toata muzica si toate micile placeri care ma tineau la suprafata apei. Au fost ani de auto-izolare, in care am vrut sa fiu lasata in pace. De toata lumea si pe termen nelimitat. De fapt nici nu mai voiam sa fiu. Nu mai voiam nimic. Am fost momente in care, instinctual, am „inghetat” ca sa pot exista mai departe.

Vineri 20 ianuarie 2017 este ziua in care am incetat sa mai inghit -faxine si -zapine pentru totdeauna! Si sa reinvat sa traiesc. Stiam ce ma asteapta, stiam ca vor veni saptamini si luni de chin, dar am refuzat sa ma gindesc prea departe si am luat fiecare zi asa cum a venit ea. Nu a fost usor, au fost momente de sevraj cu nemiluita. Cu cit se ducea timpul, in loc sa devina mai usor, devenea mai dificil. Mersul la fitness nu era o alternativa, n-as putea sa spun de ce, insa am aterizat in bazin, la ore de aquafitness si aquaboot camp. Cind s-a mai inverzit afara am hotarit ca e timpul sa fac plimbari zilnice, 2-3-5 kilometri.