Pictura murala

Un pic cam pretentios titlul, insa ideea si mai apoi rezultatul s-a dovedit a fi de mare efect.

Am fost recent in Utrecht. De fapt m-am dus special pe o anumita strada dupa ce vazusem in presa un articol despre un artist stradal olandez pe nume Jan Heinsbroek, alias Jan Is De Man care a pictat peretele exterior al unei cladiri. Nu e un simplu grafitti ci o biblioteca tri-dimensionala, „l’oeil mural – visual illusion art”. Si arata spectaculos! Jan a fost ajutat de un prieten, Deef Feed si intreg conceptul de pe hirtie pe cladire a durat o saptamina fulltime.

Ideea celor doi a fost de a oferi ceva comunitatii de pe strada respectiva si sa aduca un zimbet pe fata trecatorilor. Jan spune ca initial a vrut sa picteze un smiley face, dar i s-a parut prea simplist. Studiind mai mult cladirea, i-a venit ideea acestui raft cu carti, iar locatarii au fost rugati sa isi dezvaluie preferintele in materie de lectura. Asa ca in printe aceste rafturi se afla diverse romane, carti pentru copii, volume in 8 limbi straine, reusind sa capteze spiritul cultural intr-o singura imagine interactiva.

Daca exista amatori sa vada creatia murala in realitate, „biblioteca” cu pricina se afla in Utrecht pe Mimosastraat.

Saptamina cartilor

   

Ieri am primit o carte pe care o comandasem in weekend. Pe linga cea dorita am mai primit una. Initial am crezut ca din neatentie am mai solicitat ceva, insa nici titlul si nici autorul nu-mi spuneau mare lucru. M-a lamurit semnul de carte pe care scria „Boekenweekgeschenk” si pe partea cealalta „Een boek als treinkaartje”. Aha! E Saptamina Cartilor in Olanda! Practic, acea carticica primita este biletul meu de tren pentru duminica, 31 martie (cind se termina saptamina cartilor), pe orice ruta, intreaga zi. De ce am primit-o totusi? Pentru ca am comandat o carte in limba olandeza cu valoare mai mare de 12,50 euro. Si de ce merg cu o carte drept bilet de calatorie? Pentru ca NS (Caile Ferate Olandeze) este sponsorul principal al acestei minunate actiuni.

Cite ceva despre acest minunat eveniment

    Aceasta actiune numita generic „Saptamina cartilor„, dedicata literaturii olandeze, se desfasoara in fiecare an in luna martie vreme de 8-10 zile, prima editie a avut loc in 1932. Intre anii 1942-1945, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, nu s-a desfasurat nicio editie.  In 1941 desi „cartea cadou” pentru public fusese tiparita, a fost retrasa din magazine din cauza ocupatiei germane. Evenimentul are in fiecare an cite o tema si debuteaza cu un bal al cartiiboekenbal la care sunt prezenti autori si publicisti olandezi si flamanzi. In rest, pe parcursul intregii saptamini au loc intilniri cu cititorii, festivaluri literare sau dezbateri, in biblioteci, scoli, librarii. Anual, un scriitor olandez sau flamand este rugat sa publice o nuvela care va fi daruita publicului in aceasta saptamina, la cumpararea uneui carti in limba neerlandeza sau cind cineva devine membru al vreunei biblioteci. In ultima zi, cu volumul respectiv se poate circula cu trenul, toata ziua, in toata Olanda, practic gratis. 

A 84-a editie 

In momentul publicarii acestui articol suntem la mijlocul saptaminii cartilor (23-31 martie). Tema de anul acesta este „De moeder de vrouw” („Mama, femeia”) – doua identitati legate in mod indestructibil? Tema are doua perspective diferite : cea a mamei, maternitatea, si cea a copilului.  Se pare, insa, ca aceasta tema a stirnit aprige controverse si indelungi discutii, ceea ce, spun organizatorii, nu a fost de dorit, ideea fiind de a arunca o privire asupra maternitatii si a femeii din literatura, asupra personajelor  autonome, puternice si curajoase, aducind ode acestora. 

Pentru acest an cartea cadou ii apartine lui Jan Siebeling, intitulata „Jas van belofte”(„Haina promisiunii”).  Jan Siebeling (13 februarie 1938, Velp – Gelderland) este autorul mai multor romane, printre care „Knielen op een bed violen” („Ingenuncheaza pe un pat de vioare”), volum vindut in anul aparitiei, 2006 in peste 600000 de exemplare si care a fost transpus pe pelicula zece ani mai tirziu de regizorul olandez Ben Sombogaart – „In my father’s garden”. Titlul olandez fiind acelasi cu cel al romanului. 

Ceea ce mi se pare interesant, pe linga evenimentele literare care se petrec in toata tara, elementul neprevazut  va fi ca diminica, in tren, cei care vor circula cu respectiva carte s-ar putea sa se intilneasca cu autorul. Care ruta, ce tren?  Este o surpriza pentru public. 

Consider ca acest gen de eveniment ar putea fi pus foarte usor in practica si in Romania, cu putina logistica si bunavointa, sa nu mai vorbim de publicul dornic de asemenea actiuni. Cel putin asa vad eu lucrurile de la distanta.

Votat!

Saptamina trecuta, miercuri, a fost zi de vot in Olanda. S-au organizat alegerile pentru provincii  (de provinciale staten) si consiliile de apa (waterschap).

Pentru ce am votat?

A fost un vot important pentru ca liderii alesi pentru provincii vor fi parte din Prima Camera sau Senat (Eerste Kamer der Staten-Generaal, Eerste Kamer, Senaat). Impreuna cu cea de-a Doua Camera sau Camera Deputatilor (Tweede Kamer) formeaza, desigur, Parlamentul (Staten Generaal, het Parlement). Alegerile in cele doua camere se desfasoara la fiecare patru ani, insa nu concomitent. Senatul are 75 de locuri si a fost fondat in 1815.

Consiliile de Apa (Waterschappen) sunt in numar de 21 si reprezinta una dintre cele mai vechi forme de administratie locala din Tarile de Jos, datind din secolul al 13-lea.                                                                                                               De ce sunt atit de importante aceste Consilii? Ei bine, dupa cum stiti, Olanda are 26% din suprafata tarii sub sau la nivelul apei, iar aceste Consilii au ca principale  responsabilitati controlul calitatii apelor de suprafata (canale, lacuri, iazuri si cursuri) prin tratarea apelor reziduale, protejarea fata de inundatii sau furtuni, gestionarea si intretinerea barierelor de apa pe dune, diguri si cheiuri, mentinerea unui nivel adecvat al apei in  poldere si chei navigabile, ca sa amintesc doar citeva din obligatiile acestui organism guvernamental regional.

Cine poate vota? 

Pentru Senat este necesar sa fii supus olandez, insa in general, pentru alegerile locale si prin urmare si pentru Administratia Apei (in acest caz) e suficient sa ai rezidenta in Regatul Tarilor De Jos.

Cum se desfasoara intreg procesul?

Cu citeva saptamini inainte de vot primim acasa un „stempas”, un buletin de vot, cu care ne prezentam in ziua alegerilor. Pe linga acest buletin trebuie sa ai un alt act de identificare. De data asta eu am prezentat carnetul de conducere (olandez), act cu care ma legitimez de multe ori si in diverse situatii. Repet, fara buletinul de vot nu participi la alegeri. Acum patru ani, pentru aceleasi alegeri am votat si pentru sotul meu pentru ca mi-a dat imputernicire prin acest „stempas”.  A semnat si mi-a dat o copie dupa carnetul lui de sofer cu care eu m-am prezentat si am obtinut buletinele cu care am votat pentru amindoi.

De cind am implinit 18 ani eu votez, nu ratez nicio alegere fara sa-mi exprim votul, este un drept fundamental pe care nu vreau sa-l pierd si ma bucur ca il am. Imi amintesc ca la primele alegeri locale in Olanda am fost foarte placut surprinsa ca am drept de vot, desi eram doar rezident. Avind cetatenia deja de 7 ani, votez si pentru locale si pentru generale. Cu toate ca nu sunt chiar la zi cu ce se intimpla in politica olandeza, oricum nu este atit de tulbure si instabila ca cea romaneasca, inaintea fiecaror alegeri citesc, ma informez si apoi decid pe ce partid sau nume voi colora.

Mergeti la vot! 

Va rog din suflet, nu va „pisati pe el de vot”, cintariti foarte bine candidatii, nu fiti patimasi si alegeti ca sa va fie bine pe termen lung. Alegeti oameni cu diplome obtinute la fel ca voi, cu minca multa, somn putin si examene „pe drepte”, oameni cu idei, deschisi, transparenti, valorosi, candidati care au valori morale si principii.  Numai voi puteti sa retezati clanurile mafiote si acesti analfabeti care se afla acum la putere doar in interes propriu. Si mi-e teama ca e poate ultimul tren daca nu actionati acum.

12 ani

…au trecut de cind m-am mutat 2000 de kilometri mai hacana de Romania, in Regatul Tarilor de Jos, mai pe scurt, Olanda.

Nu-ti dai seama ce bagaj ai, sau ce ascunzi in spatele dulapului, pina nu te desprinzi cu totul, pina nu te dezradacinezi si te plantezi in alta parte.

Betesugul cu care m-am ales la sfirsitul anului trecut vad ca are si el beneficiile lui. Am avut timp suficient sa-mi transfer articolele din celalat blog si sa recitesc unele dintre ele, mai ales cele de la inceput. Citeva nu mai sunt publicate, acum le consider mult prea personale sau inutile (duh…la ce-am publicat in ultima vreme despre mine nu stiu daca mai e ceva de pastrat in privat…en fin), insa mi-au redat starile inceputului. Apoi, blegos, am alunecat pe panta amintirilor si al nostalgiilor, mi-am amintit de niste oameni care au existat la un moment dat in viata mea la re-inradacinare, unii mai sunt si acum aproape, altii, din pacate, au disparut fizic de pe lumea asta sau au plecat spre alte zari, inapoi la casele lor sau spre noi „acase”.

In primii ani am trait cu uimire (cum ne tot indeamna dr. Vasi Radulescu in cartile sale sau online), cu bucurie si un fel de teama sa nu gresesc cu ceva… nici acum nu-mi explic aceasta teama care ma cuprinsese, bine ca n-a durat mult!!! E cliseu ce spun, insa am invatat mult despre mine, m-am dezvaluit in forme pe care nu stiam ca le am in interior, am pastrat cite ceva de la „vechea” eu si am lasat sa ma dezvolt in noul sol. Am fost uimita sa constat cit de flexibila am devenit aici, pentru ca, abia acum pot spune cu certitudine, inainte nu eram, desi aveam aceasta impresie despre mine 🙂

Am invatat ce inseamna rabdarea, in primul rind, cu mine, cu sistemul si cu necunoscutii care mi-au iesit in cale. Am mai invatat ca nu trebuie sa fii geniu sau elita si ca „doe je best en het komt in orde” e suficient si nu-ti taie nimeni capul, nu trebuie sa lucrezi mai mult decit necesar sau sa dovedesti ceva.

Desigur, au existat si momente de frustrare, in care m-am simtit persecutata (e cam dur cuvintul!), nu pentru ca sunt romanca ci pur si simplu din cauza incompetentei altora, din cauza lacunelor din sistem sau din cauza vreunei erori umane. No biggie, totul a trecut, poate vin altele! Nu am incercat sa ma integrez fortat, daca s-a intimplat a fost firesc si natural. Cind m-am simtit nedreptatita am spus cu tact ce ma supara, fara sa-mi inghit frustrarile si sa le transform in ceva mare si veninos.

Am zis din capul locului ca in momentul in care pot sa fac o gluma in olandeza, cind imi voi gasi o coafeza care sa stie sa ma tunda si sa ma bibileasca cum vreau, cind voi folosi sistemul medical la maxim, fara vreo fuga in Romania sa-mi controlez splina, de exemplu, atunci chiar voi fi acasa. Poate n-o sa va vina sa credeti, insa o coafeza si o cosmeticiana a fost cel mai greu sa gasesc! Pe cit de frivol pare subiectul, mi-a dat multi ani bataie de cap. Nimic nu se compara cu un cap aranjat dupa preferinta si placut tau! Iar despre sistemul medical, ce sa zic. M-am indragostit de el (nu ma luati in seama, sunt sub influenta unui Dr. McDreamy pe care l-am cunoscut azi :)) ). In spitale n-am ajuns foarte des, doar de citeva ori (si ca pacient si ca vizitator), insa suficient cit sa-mi fac o impresie si sa declar ca este asa de bine pus la punct, birocratic vorbind, si fiecare pacient este tratat cu respect, inteles, lamurit si nu este grabit pentru ca „mai astepat si altii la usa”. Nu exista preferinte, nu exista spaga, esti ajutat la nevoie, se face totul pentru tine. Asta este experienta mea. Desigur, categoria din sanatate numita „medic de familie” o pun in alt loc, intr-un sertaras cu mici nemultumiri.

Tot la inceput am hotarit sa nu-mi largesc cercul de prieteni pe criterii etnice. La vremea respectiva se organizau muuulte petreceri si intilniri romanesti la care nu am participat niciodata. Daca am cunoscut pe cineva ma intrebam in primul rind daca in Romania as fi putut avea vreo relatie de prietenie, amicitie, cum vreti s-o numiti voi, cu persoana respectiva. Foarte simplu!

Dupa atita amar de vreme inca ma bucura fiecare salut pe strada, chiar daca nu ne cunoastem, faptul ca mi s-a oferit ajutor cind abia mergeam sau ca sunt judecata si apreciata pentru ceea ce reprezint eu ca om si nu de unde vin. Chiar o sa public saptamina asta un articol de acum citiva ani care n-a vazut luminapina acum.

Imi aduc aminte cum m-am infipt prima data in namol, neavind experienta prea mare cu bicicleta, sau cind am plecat in rochie ca deh, toate olandezele pot sa mearga gratioase in fuste si rochii pe doua roti, eu de ce n-as putea? M-am trezit la un moment dat cu rochia ridicata pina la mijloc. Nu stiu nici acum cit timp oi fi pedalat cu poalele-n briu, in toata splendoarea! Ah, si inca ceva, nu numai ca nu ma mai deranjeaza ploaia, am si alergat cind ploua cu galeata! Ha!

12 ani…o viata de om, ce sa mai!

Am stat si-am invatat limba (III)

Sa mergem cu povestea mai departe …

Ca sa scurtez asteptarea, va spun ca mult asteptatul semn de viata de la scoala a venit undeva prin iunie, materializat intr-o scrisoare, de fapt o invitatie de prezentare a cursurilor.

Incepusem iarasi sa sper …
Mi-am luat partenerul de-o aripa si am purces spre locul indicat, la ora cuvenita.
O cladire in Rotterdam, cu portile larg deschise, iar pe niste cartoane mari erau indicatii in olandeza spre sala unde urma sa se desfasoare mult-dorita prezentare.
Puhoi de lume! Cuminti, am luat loc unde ni s-a spus si mi-am dat seama ca prezentarea a inceput pentru ca niste doamne se agitau, scoteau niste sunete necunoscute mie, in „fata clasei”.
Da, ati ghicit!!!! Prezentarea s-a tinut in limba olandeza. Cine erau cei prezenti? Ne-olandezi, oameni dornici sa invete aceasta limba, pe-aici pe colo cite un nativ, cum a fost si in cazul meu, venita cu partenerul.
Tot circul a tinut mai bine de o ora. Spre final ni s-a recomandat si banca de unde putem sa facem imprumutul pentru curs. Ok, dar la cit se ridica acest curs?
4000 de euro!!!! Pentru un an de zile, taxele de examen incluse!
Capitolul fiind brusc incheiat, am zis ca ma voi reorienta catre un curs mai prietenos, pe cont propriu.
Asa am ajuns, in toamna (pentru ca venise si vacanta mare) la o scoala populara care oferea cursuri de olandeza. 25 de lectii, start in septembrie, finis in februarie, 280Euro. Acceptabil. Trecusera deja 9 luni de cind ma stabilisem aici … o vesnicie! Ne-am adunat vreo 20 in grupa, care de pe unde, cu un prof mai batrin decit „hebban olla vogala” dar cu ceva carisma si am inceput.
Am urmat doua module, pina in iunie.
Intimplarea a facut ca in acea perioada sa vad o reclama la televizor care ne indemna pe noi astia, alohtonii, sa sunam la primarie pentru cursuri de integrare pentru ca vom fi ajutati.
Am pus mina pe telefon si am sunat … De data asta cineva de la serviciul social se ocupa de aceste cursuri. Dupa toata aventura din anul precedent, invatindu-mi lectia ping-pong-ului la cate am fost supusa, am cerut nume celor cu care am vorbit, numele si functia.  Numele celei care m-a invita la sediul primariei la o prima discutie, care-mi promitea curs aproape gratuit.
Asa s-a nascut o sincera prietenie intre mine si serviciul social.
Eu nu eram chiar pe lista eligibila venita fiind dintr-o tara din UE. Am mers pe cartea „tara UE dar fara drepturi” si cu o mare dorinta de integrare rapida, iar tot ce-am putut obtie a fost un „traict scurt”, din septembrie pina in martie, urmat de examene, 4 la numar si doar 270 euro.
Unde am fost trimisa? Surpriza! Exact la scoala care-mi garanta invatarea olandezei pentru 4000 de euro!!!!
Toata vara i-am sunat si le-am reamintit ca vreau sa fiu intr-o grupa care incepe in septembrie, fara discutie, avind sustinerea angajatului de la serviciu social.
Am mers la scoala, de 3 ori pe saptamina cite 3 ore, pina-n martie, am dat examenele anul urmator undeva prin mai-iunie. Colaborarea s-a incheiat fericit! Incepusem sa si lucrez intre timp.
Pentru ca iar imi faceam planuri si stiam ca vreau mai mult, dupa ce m-am vazut cu diplomele in buzunar, am sunat iar la primarie … pentru un nivel mai ridicat de curs. Indrazneala? Poate.
Aceeasi persoana de la Serviciul Social m-a „recomandat” pentru un alt curs dat fiind ca le-am explicat de ce primaria asta trebuie sa „investeasca” niste bani in mine si nu intr-un chnez, afgan sau mai stiu eu cine. Trecusem printr-un curs rapid, spre deosebire de colegii mei ramasi acolo pentru un an, lucram, eram platitor de taxe, imi luasem examenele cu brio si voiam sa aplic pentru cetatenie.
Astfel ca anul trecut am aterizat in mijlocul unui alt modul, mai ridicat. Am schimbat 4 profesori, am terminat doua manuale si am mai dat 4 examene.
De-acum totul tine numai de mine. Vorbesc, dar nu perfect (ba mai e cale lunga), insa ma fac inteleasa, citesc in olandeza, fac integrame, cuvinte incrucisate, mai si cite o gluma.
Pina sa ajung sa lucrez am vrut sa voluntariez. Am fost respinsa pentru ca NU vorbeam olandeza.
De ce nu puteam(,) sau nu voiam sa lucrez? Si-aici am avut o intreaga aventura datatoare de dureri de cap. Nu stiu daca mai merita povestita. Voiam dar nu puteam!
In toata perioada asta mi-au curs multe lacrimi de neputinta, am dat sute de telefoane si-am trimis zeci de scrisori, am apostilat acte, mi-am echivalat diplome, mi s-au inchis usi in nas si aproape c-am intrat pe fereasta. N-a fost usor, iar de departe se vede altfel. Nu invinuiesc pe nimeni, asta este sistemul in care am ales sa traiesc.
Desigur, am avut si experiente foarte frumoase, functionari deschisi si prompti, oameni dornici sa ma ajute.
Tot zbuciumul asta a avut ca rezultat final obtinerea cetateniei in martie.
Nu sint admiratoarea lui  Coelho, insa m-am regasit in povestea samintei de bambus care, vreme de 5 ani, isi dezvolta radacinile subteran, invizibil ochiului, iar dupa aceasta aparenta „inactivitate” creste 25 de metri.
Einde!