How bad do you want it?

  Mat Fitzgerald, autorul acestui volum este o autoritate in lumea atletica, jurnalist, antrenor si nutritionist sportiv, avind la activ alte 20 de carti de specialitate, pe linga cea deja mentionata, citeva gasindu-si loc si in biblioteca-mi.

Nu stiu cum m-am intersectat cu aceasta carte, insa a „picat” la fix inaintea unei curse pe care nu eram foarte sigura ca o voi parcurge, nefiind suficient de pregatita pentru 16 kilometri. Citind citeva capitole am gasit impulsul mental de care aveam nevoie sa ma duca in cursa oficiala si la finish.

Prin anii ’90 profesorul Tim Noakes a venit cu ideea ca exista un Model Central de Guvernare (MCG). Acesta practic afirma ca performanta sportivilor de anduranta este limitata de un sistem inteligent din subconstient, guvernatorul central, care tempereaza sistemul locomotor si astfel, efortul este limitat de capacitatea fizica a atletului in sensul ca viteza si puterea de deplasare nu depasesc capaciteatea fizica si nu supun corpul la un stress mai mare decit poate sustine. Ideea e ca daca un astfel de sistem nu ar exista, atletii extrem de ambitiosi si-ar pune viata in pericol, antrenindu-se peste capacitatea lor fizica si de-aici n-ar mai fi decit un pas pina la un soc, o ischemie sau rigiditate musculara.

Aceasta teorie a fost revolutionara, iar preparatorii fizici practic au acceptat lucrurile ca atare: organul care iti limiteaza performanta nu este sistemul cardiovascular sau sistemul locomotor, ci creierul. Si totusi ce pot face altetii sa-si imbunatateasca performanta daca aceasta le este limitata de subconstient si de acest guvernator central? Pai sa se antreneze in continuare, simplu, nu?! Aceasta teorie m-a dus si la urmatoarea chestiune: cei ambitiosi nu au nicio sansa in fata celor dotati fizic?

Din fericire, s-a constatat ca acest sistem de guvernare subconstient nu prea exista si ca atletii, de fapt, au control asupra propriilor performante. Si pentru ca exista un nume la cum partea constienta a creierului ajuta sportivii, acesta este modelul psiho-biologic (Psychobiological Model). 

Practic, deciziile pe care le iei in timpul unei curse in functie de oboseala pe care o simti, cit de dificil este parcursul si cum iti dozezi efortul se produce la nivel senzatiilor si percepriilor constiente. Desigur, toate gindurile care ne coplesesc cind performam, prin urmare felul in care simtim efortului, ne pot limita, dar asta se petrece constient si subiectiv, asta e ideea.

Many aspects of endurance performance that were always presumed to be biological in nature are now known to be mind-based. To give one example, studies by Paul Laursen of Australia’s Edith Cowen University and other researchers have demonstrated that, except in extreme cases, dehydration, which is biological, does not cause athletes to slow down in races; instead, the psychological condition of feeling thirsty does.

Mat Fitzgerald – „How bad do you want it?”

Avem douasprezece capitole, fiecare reprezentind cite o poveste a unui sportiv de anduranta: maratonisti, triatlonisti, biciclisti, canotori, persoane cu dizabilitati fizice. In volumul de fata nu inveti cum sa te antrenezi la sala sau pe pista desi autorul sugereaza ca antrenamentul sustinut si, treptat, de lunga durata usureaza performanta (duh, e de bun simt, nu ai progres daca ramii pe loc, in orice domeniu), ci mental. Cit de important e sa iti doresti sa atingi o performanta, sa te concentrezi si sa ai capacitatea necesara sa filtrezi si sa iei doar ce trebuie din mediul inconjurator si din experientele trecute. Desigur, si ajutorul moral al celor din jur este important.

Fara efort, determinare si constanta nu atingi nici capacitatea mentala care sa-ti aduca performanta. Vorbesc si din mica mea experienta acum. Fiecare kilometru parcurs, fiecare strop de sudoare si stringere din dinti, toate acestea te fac un om mai puternic, iar increderea in sine capata o noua valenta. Este extraordinar cum fizicul afecteaza in mod pozitiv mentalul iar acesta iti ridica si/sau determina performanta. Totusi, important este sa stii si cind sa te opresti, cind sa iei o pauza, sa deslusesti mesajele pe care ti le trimite corpul, nu sa te uiti la performanta si pregatirea celuilalt.

… What is the logic of punishing yourself each day , of striving to become better, more efficient, tougher?

„The value in it is what you learn about yourself. In this sort of situation all kinds of qualities come out – things that you may noy have seen in yourself before” – Steve Prefontaine

Mat Fitzgerald – „How bad do you want it?”

Desi nu am foarte mult kilometri „in adidasi” (mai multi oricum fata de cei care n-o fac deloc, nu?) am rezonat foarte mult cu aceasta carte si, cum am mai zis, m-a motivat atunci cind am avut nevoie. Desi momentan nu mai alerg din motive de sanatate, citesc mult in acest domeniu, imi pun la punct un plan de pregatire ca atunci cind voi primi ok-ul sa nu mai pierd timpul cautind o metoda eficienta si sustenabila de antrenament.

Inchei cu un citat din ultimul capitol, „Is it worth it?”, avind speranta ca v-am facut macar putin curiosi daca sunteti interesati de sport, de performanta, fie din pozitia de sportiv sau cea de admirator de la distanta.

Being oneself also requires a certain amount of comfort with uncertainty. None of us are born knowing who we are. We become who we are by facing new challenges and coping with them.

The path between you and the best you can be is unexplored territory. You are on your own, to some extent, to discover not only what motivates you to „leave it all out there” but also your special formula for maximum mental fitness… To approach your sport as an ongoing fire walk, aiming to move closer and closer to the unreachable wall that represents your ultimate physical limit, is to embark on a journey of transformation in which you become more and more the athlete – and the person – you want to be as you tackle the obstacles that hinder your progress. This journey is the greatest gift that endurance sports have to offer, and all you have to do to receive it is to wholly embrace the challenge of seeing how far you can go.

Mat Fitzgerald – „How bad do you want it?”

What does this button do?

The voice is a precious instrument, an emotional instrument. There is nothing between you and your audience. There is no guitar plank to hide behind, no giant stack of keyboards, no battery of tom-toms. There is nothing and no one to blame except yourself, and an audience will murder you and dance on your grave in a heartbeat if you let them.

Bruce Dickinson, „What does this button do? An autobiography”

Oohh…nici nu stiu cum sa incep si cum sa va indemn sa cititi autobiografia lui Bruce Dickinson. Azi-noapte am terminat cartea si acum ma simt putin dezorientata pentru ca nu stiu ce lectura ar putea sa ma atraga dupa volumul lui Bruce.

Faceti abstractie de faptul ca este vocalistul unei trupe heavy metal, ca poate n-ati auzit de aceasta si ca, in niciun caz nu e printre preferintele voastre in materie de muzica. Ptiu, „satanistii” astia! Sau ca e trupa mea de „capatii”, iar el unul dintre eroii mei in viata (oh, ce mult sun a grupie! ) Bruce Dickinson e mult mai mult de atit! E un fenomen! Si nu e la prima „indrazneala” scriitoriceasca. Daca stiti de cine vorbesc, veti fi mai mult decit incintati sa aflati, la prima mina, cum s-au nascut niste piese, unde s-au inregistrat albume si, in general, chestii de culise, fara a trece granita spre gossip, indecente sau razbunari ieftine.

„Flight of Icarus” began life in a toilet. Adrian was found of playing guitar in bathrooms – he liked the ambiance from the tiles – and, while he was noodling away, I heard a sequence of chords and started singing along to them. The chorus of „Flight of Icarus” just started flying like an eagle as a result.

I quickly realised that we potentially had a song under four minutes that could do the unthinkable for Maiden: airplay on US radio. For the lyric, I flipped the story of Icarus on its head and made the father the villian of the piece. Driven by ambition and ego he forces his son to fly, with terrible consequences as his son, in youthful exuberance, flies too high and his wings melt. Basically the pushy parent revisited

Bruce Dickinson, „What does this button do? An autobiography”

A trait citeva vieti si, ma intrebam pe parcursul lecturii, daca nu cumva e vreo felina, de cite ori s-a intilnit fata in fata cu moartea, fara sa braveze. E genul de om care musca din viata ca dintr-un mar pirguit, care traieste la intensitate si stie ca nu are timp sa-si plinga de mila.

Daca vreti inspiratie, umor de calitate, trairi, daca vreti sa invatati ceva, cu doua miini va recomand „What does this button do”. Inlocuieste orice carte de dezvoltare personala pentru ca nu ai cum sa nu te imbibi din entuziasmul si pozitivitatea lui. Ca sa clarificam, vorbim de o persoana care acum citiva ani a descoperit ca are cancer.

I was beginning to feel quite important, but in among the bravado was the temptation to despair. For three days or so, all i noticed were hospitals, churches and graveyards. By, God, London was infested with the bloody things.

On the way to the pub, I considered how I felt about my cancer. Nobody could answer the question, „Why me?” Actually, I reasoned ,it’s probably just shitty bad luck. Nobody was out to get me and my cancer was an aberration. I thought about hating it, but I’m not good at long-term hating – I’m a momentary, flash-in-the-pan sort of chap when it comes to anger. I would say life is too short to hate cancer; I would treat my cancer as an uninvited guest and politely but firmly dismiss it from my house

Bruce Dickinson, „What does this button do? An autobiography”

Pentru mine a fost o bucurie sa citesc aceasta carte, sa il citesc pe autorul Dickinson care nu este deloc novice sau neindeminatic cu istorisirile in scris, sa vad omul din spatele scenei si sa mi se confirme caracterul pe care banuiam ca-l are. Stiu ca micul meu articol nu face dreptate volumului in sine, dar sper ca v-am convins sau v-am facut curiosi macar o picatura. Si mai am convingerea ca nu si-a angajat niciun ghostwriter pentru autobiografie.

„What does this button do? An autobiography”, a aparut la editura HarperCollins Publishers in 2017. Daca nu se gaseste in Romania (si cred ca nu), as sugera comanda online de pe book depository, stiu ca livreaza gratuit wordwide.

Cu psihica la pisicolog

   Acum citiva ani am plecat intr-o scurta vizita in Romania (nimic special pina aici, stiu). Ce mi-a ameliorat starea de nebine pe care mi-o da zborul a fost faptul ca la coborire ma voi opri intr-o noua librarie si-mi voi cumpara volumul care tocmai se lansase in Timisoara, o carte semnata de Serban Foarta.

   In centrul Bucurestiului trona o librarie proaspat deschisa la vremea aceea, pe doua etaje, cartile fiind asezate in ordine alfabetica (daca-mi mai amintesc corect). Am avut noroc, era deschisa cind am ajuns eu. Asa ca m-am dus la F, asta dupa ce imi pusesem in cos alte carti pe care doream sa le am in biblioteca proprie. Am ajuns la F, deci … Caut, iau la rind, si inca o data, si ma sucesc … nu gaseam cartea respectiva si pace. Cu buna credinta am rugat un tinar care lucra acolo sa ma ajute. Statea de vorba cu o domnisoara puternic mirositoare a hamburgeri si purtatoare de sort in fata. Probabil vreo partenera de comert pe strada respectiva. I-am explicat ca sint sigura de existenta cartii, ba ca e foarte proaspat iesita de sub tipar, si lansata cum se cuvine in Timisoara, iar eu tare mi-o doresc. Se uita la mine a neincredere, totusi s-a dus pe undeva, probabil sa caute sau sa-si intrebe colegii. Nu peste multa vreme apare tinarul librar, scarpinindu-se in crestet si cu un ton usor superior imi zice : „Nu te supara (da, vorbea foarte … informal) cred ca de fapt vrei „Mic tratat de psihologie. Oricum, n-o avem!” Si s-a dus la prietena lui.
O secunda m-a lasat fara grai, apoi m-am dus sa-i lamuresc dilema si sa-i tai elanul superior. I-am zis ca sint convinsa de existenta multor mici si mari tratate de psihologie, insa ce vreau eu se numeste „Mic tratat de pisicologie”.

Nu stiu cit l-am lamurit explicindu-ma,  insa eu am primit cartea citeva zile mai tirziu, direct din Timisoara.
Iar acum, la citiva ani buni de la lansare, o recomand cu multa caldura, mai ales iubitorilor de feline domesticite (asa credem noi!!). Este o antologie de texte „Mic tratat de pisicologie: bucati feline in felii strinse la un loc de Serban Foarta”. Cartea este aparuta la Humanitas in 2008.

Petite Anglaise

  „Anyone could create his or her own little outpost on the Internet in a matter of clicks, according to the how-to articles I found. Maybe I could start a blog, I thought to myself. I’m offten trapped in front of a computer screen with nothing much else to do.It might be fun. Why even not?
[…] All I needed now was a title. I liked the idea of writing under a nom de plume, not because I had anything much to hide, but because it seemed to be an unwritten rule of the game. The name Petite Anglaise popped into my head immediately, along with an explanatory subtitle, The diary of an English Thirtysomething in Paris.
   Creating a blog was astonishingly simple: in a few short, sharp clicks I signed up for an account, named my blog, and chose a rudimentary template. In a matter of seconds my alter ego was born. All that remained now was to dream up something to actually write about.
   It would be a harmless hobby, I thought to myself – my jardin secret, my virtual playground. Little did I know I had just unleashed a force which, within less than a year, would turn my life, and the lives of those dearest to me, inside out”

Petite Anglaise – Catherine Sanderson

Azi m-am hotarit sa va recomand o carte, o poveste adevarata in fapt,  povestea unei englezoaice care traieste in Franta.
Catherine are un job in Paris, un partener francez sarmant, o fetita bilingva adorabila si un apartament cu o vedere de invidiat. Totul se schimba in jurul ei in momentul in care citeste un articol despre un jurnal online (asta se intimpla prin 2004) si decide sa-si faca propriul blog.
Petite Anglaise este de fapt o compilatie a postarilor ei, vreme de un an, un an si ceva, diferenta fiind ca a incercat sa repovesteasca intreaga aventura umplind cumva golurile din spatiul virtual.
Nu este o lectura grea, o incadrez fara dubiu la categoria subtire de vara, insa nici nu ti se dezlipeste de mina. La asta mai adaug si imaginile pariziene mestesugit descrise si farmecul autoarei.
M-a incintat lectura si din perspectiva unui expat (un subiect de actualitate si de maxim interes pentru mine. Oare de ce ??!!), iar faptul ca dupa ce-am terminat cartea m-am oprit intr-un manual de franceza menit sa-mi improspatez sertarul de franceza din creierasul prafuit, m-a facut sa recomand cu toata inima acest roman.
Chiar daca descrierea mea nu v-a convins, aruncati-va o privire peste Petite Anglaise, ca tot mai e vacanta si nu vreti sa cititi ceva foarte pretios.
Va spuneam ca este o poveste adevarata,  blogul lui Catherine este cel care sta la baza cartii.

Bonne lecture et a bientôt!

Ganesha

Mai deunazi citeam „Solutia Schopenhauer” a lui Yalom (intre aceste paranteze fie spus, m-am indragostit de scrierile sale, iar „Solutia” mi se pare un roman complet) si am ajuns la capitolul in care Pam e in India, incercind sa-si rezolve problemele apelind la un centru de meditatie. Vreau doar sa citez partea despre zeita cu cap de elefant si trup de Buddah. Intre ale paranzete fie spus, niciodata n-am fost atrasa in mod deosebit de aceasta cultura, insa explicatia fiecarui element m-a fascinat si vreau sa iau aminte.

„-Observati, va rog, ca fiecare trasatura a lui Ganesha are o semnificatie serioasa, o recomandare de viata. Sa luam capul mare de elefant: ne spune sa gindim mai bine. Iar urechile mari? Sa ascultam mai mult. Ochii mici ne amintesc sa ne concentram, iar gura mica sa vorbim mai putin. […]
– Sint multe altele! … Iata, priviti mai de aproape … noi, indienii, sintem oameni foarte seriosi.[…]
– Are un singur colt, observa ea.
– Semnificatia: tine ce e bun, arunca ce e rau.
– Si ce are in mina? Un topor?
– Ca sa taie toate legaturile care subjuga.
– Asta seamana cu doctrina budista.
– Da, nu uitati ca Buddha a aparut din oceanul-mama al lui Shiva.
– Iar in cealalta mina tine altceva. E greu de distins. O sfoara?
– O fringhie cu care sa te traga tot mai aproape de cel mai inalt tel ai tau.
[…] Observati vehiculul lui Ganesha, acolo, sub piciorul sau.
– A, da, soarecele. l-am vazut la fiecare statuie sau tablou al lui Ganesha. N-am stiut niciodata de ce un soarece.
– Acesta e cel mai interesant dintre toate atributele sale. Soarecele reprezinta dorinta. Te poate ajuta sa calatoresti, dar numai daca il tii sub control. Altfel, produce haos”
                                                                                              („Solutia Schopenhauer” – Irvin D. Yalom)

(Sursa foto)