She made my day!

Octombrie 2008

Am aproape doi ani pe aceste meleaguri, dar chiar si acum mai descopar ceva, mai tresar, ma minunez si tot asa. E o experienta, chit ca asta va ramine casa mea. Poate o sa-mi amintesc diverse episoade traite si poate chiar am ragazul sa le si scriu. Mda…mai imi trebuie si ceva talent. Om vedea…mai am ceva sperante. hihihi
Evident ca pina sa iau decizia sa ma mut aici vizitasem Olanda. Ca sa nu mai spun cit am visat in copilarie la ea. Mai trebuie sa spun ca in Romania n-am facut un tel din a ma muta aici, nici macar nu m-am gindit la asa ceva. In adolescenta si perioadade dupa m-au bintuit gindurile plecarii in Canada, dar si atunci ca ceva abstract , mai mult din cauza faptului ca prietena mea se mutase acolo. Dar, in afara de a-mi cumpara o carte despre Canada si sa-mi pierd vreo doua-trei nopti pe net, n-am facut. S-a intimplat sa ma mut aici In Olanda. Pur si simplu.

Dar sa povestesc un episod de astazi. In introducere trebuie sa spun ca am admirat si inca ma topesc de bucurie cind ma saluta sau salut necunoscuti pe strada, cind vad zimbete oriunde, cind aud un „alstublijeft” cind imi dau bonul, chiar si cind cite un negru ma intreaba ce mai fac si apoi imi zice ” jij ben een mooie vrouw”. Nimic badaran, nimic grotesc asa cum se intimpla pe strada in Romania.
Azi am fost sa cumpar bulbi de lalele pentru parintii mei. Am descins intr-o florarie (hmmm…magazin de plante), am ales vreo patru feluri de lalele si am intrebat-o pe vinzatoare daca se pot recupera pentru doua cicluri de inflorire. Blonda cu pistrui mi-a expilcat tot ce voiam sa stiu, a vazut ce-am ales, mi-a zis cit de frumoase sint unele dintre ele ca le-a pus si ea in gradina anu’ trecut si m-a intrebat daca sint pentru cadou. I-am zis ca da. Oooo..pai atunci le impachetam frumos. Le-a aranjat, dichisit, s-a uitat ce culori au florile si a pus aceleasi culori si pe ambalaj pentru ca, nu-i asa, totul trebuie sa se asorteze. Imi venea sa-i zic ” vrei sa fim amice?” Poate e doar strategie de marketing, nu-mi pasa, dar te simti bine, iti vine sa cumperi tot magazinul. Si nu e un caz izolat. Cu citeva zeci de minute inainte cumparasem ceva dintr-o drogherie. Dupa ce-am pus produsele la casa m-a intrebat daca am gasit tot ce-mi trebuia. Uite, asta e unul dintre motivele pentru care nu regret c-am ales sa traiesc aici. Pentru ca nici o vinzatoare, functionar, politist, controlor si mai stiu eu ce, nu-mi strica ziua pentru ca ei si-au ales meseria care ii face asa de amariti si nefericiti. Pentru ca daca incerc si rascolesc si ajung la concluzia ca nu-mi place nimic sau nu-mi vine bine pot sa plec din magazin fara sa am mustrari de constiinta, si sa primesc si un salut de la revedere. Nu cum TREBUIE sa cumpar ceva chiar daca nu-mi place pentru ca in Romania vinzatoarea e in stare sa ma impuste pe loc daca indraznesc sa nu-mi scot banii din buzunar. De la revedere…nici nu mai visam.
Asa ca, azi, florareasa „mi-a facut ziua”!

Frunzele au umor

Octombrie 2008

Ieri am venit cu o frunza acasa. Se ascunsese in parul meu. Pesemne s-a furisat ca o pisica, pis-pis, s-a culcusit printre firele de par, a adormit si probabil s-a trezit brusc cind degetele mele au atins-o. M-am bucurat la gindul ca m-a ales pe mine.
Azi m-am plimbat prin covorul suratelor aramii, prin parc. De dimineanta le vazusem pe geam cum se joaca si cum zburda. Faceau pe pasarile, mimau. Le-am urmarit jocul transformat usor usor in hora, in aer, si cu fiecare rotire mai aproape de pamin. Apoi s-au facut covor.

Apoi le-am vazut mimind umbra. Stateau lesinate de atita joaca la radacina copacilor. Daca nu ploua as fi zis ca e umbra increngatului, asa de bine imitau.
Da, au umor. De ce? Pentru ca primavara imbraca copacul facindu-l regele padurii, ii dau sperante, il coloreaza cum vor ele, el nu zice nimic si le lasa in plata lor sa-si vada de inverzit. Ii mai gidila uneori ramurile, mai pitesc cite o pasare si o insecta si cind se plictisesc de atita soare, joaca si v-ati-ascunselea, se desprind, il lasa gol si incep sa rida de el. El se scutura, pasami-te nu are nevoie de asemenea creaturi, dar regreta cind isi arunca cite-un ochi in oglinda daruita de lac. Ce rusine i se face! Si-atunci micile cotofene de frunze incep joaca de toamna. Si rid … si rid … Iar el traieste cu speranta ca la primavara chiar o sa le convinga sa-l imbrace din nou, iar pina atunci o sa accepte mantia alba, sau picurii de ploaie.

Dorinta

„…Să fie o dimineaţă copilăroasă şi moale
Prin care, trecând, lumina să scoată
Foşnet de frunză uscată;
Şi miroase-n odaie
A creioane ascuţite prelung
Şi-a hârtie neîncepută;
Din gânduri, din dragoste
Sau numai din somn trezindu-mă
Bucuroasă, buimacă,
Să trag pe mine o haină,
Să ies năucită în stradă
Cu picioarele goale-n pantofi
Şi să întreb fericită:
Ştiţi cumva în ce an suntem?”
 

Ana Blandiana