Saptamina cartilor

   

Ieri am primit o carte pe care o comandasem in weekend. Pe linga cea dorita am mai primit una. Initial am crezut ca din neatentie am mai solicitat ceva, insa nici titlul si nici autorul nu-mi spuneau mare lucru. M-a lamurit semnul de carte pe care scria „Boekenweekgeschenk” si pe partea cealalta „Een boek als treinkaartje”. Aha! E Saptamina Cartilor in Olanda! Practic, acea carticica primita este biletul meu de tren pentru duminica, 31 martie (cind se termina saptamina cartilor), pe orice ruta, intreaga zi. De ce am primit-o totusi? Pentru ca am comandat o carte in limba olandeza cu valoare mai mare de 12,50 euro. Si de ce merg cu o carte drept bilet de calatorie? Pentru ca NS (Caile Ferate Olandeze) este sponsorul principal al acestei minunate actiuni.

Cite ceva despre acest minunat eveniment

    Aceasta actiune numita generic „Saptamina cartilor„, dedicata literaturii olandeze, se desfasoara in fiecare an in luna martie vreme de 8-10 zile, prima editie a avut loc in 1932. Intre anii 1942-1945, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, nu s-a desfasurat nicio editie.  In 1941 desi „cartea cadou” pentru public fusese tiparita, a fost retrasa din magazine din cauza ocupatiei germane. Evenimentul are in fiecare an cite o tema si debuteaza cu un bal al cartiiboekenbal la care sunt prezenti autori si publicisti olandezi si flamanzi. In rest, pe parcursul intregii saptamini au loc intilniri cu cititorii, festivaluri literare sau dezbateri, in biblioteci, scoli, librarii. Anual, un scriitor olandez sau flamand este rugat sa publice o nuvela care va fi daruita publicului in aceasta saptamina, la cumpararea uneui carti in limba neerlandeza sau cind cineva devine membru al vreunei biblioteci. In ultima zi, cu volumul respectiv se poate circula cu trenul, toata ziua, in toata Olanda, practic gratis. 

A 84-a editie 

In momentul publicarii acestui articol suntem la mijlocul saptaminii cartilor (23-31 martie). Tema de anul acesta este „De moeder de vrouw” („Mama, femeia”) – doua identitati legate in mod indestructibil? Tema are doua perspective diferite : cea a mamei, maternitatea, si cea a copilului.  Se pare, insa, ca aceasta tema a stirnit aprige controverse si indelungi discutii, ceea ce, spun organizatorii, nu a fost de dorit, ideea fiind de a arunca o privire asupra maternitatii si a femeii din literatura, asupra personajelor  autonome, puternice si curajoase, aducind ode acestora. 

Pentru acest an cartea cadou ii apartine lui Jan Siebeling, intitulata „Jas van belofte”(„Haina promisiunii”).  Jan Siebeling (13 februarie 1938, Velp – Gelderland) este autorul mai multor romane, printre care „Knielen op een bed violen” („Ingenuncheaza pe un pat de vioare”), volum vindut in anul aparitiei, 2006 in peste 600000 de exemplare si care a fost transpus pe pelicula zece ani mai tirziu de regizorul olandez Ben Sombogaart – „In my father’s garden”. Titlul olandez fiind acelasi cu cel al romanului. 

Ceea ce mi se pare interesant, pe linga evenimentele literare care se petrec in toata tara, elementul neprevazut  va fi ca diminica, in tren, cei care vor circula cu respectiva carte s-ar putea sa se intilneasca cu autorul. Care ruta, ce tren?  Este o surpriza pentru public. 

Consider ca acest gen de eveniment ar putea fi pus foarte usor in practica si in Romania, cu putina logistica si bunavointa, sa nu mai vorbim de publicul dornic de asemenea actiuni. Cel putin asa vad eu lucrurile de la distanta.

Votat!

Saptamina trecuta, miercuri, a fost zi de vot in Olanda. S-au organizat alegerile pentru provincii  (de provinciale staten) si consiliile de apa (waterschap).

Pentru ce am votat?

A fost un vot important pentru ca liderii alesi pentru provincii vor fi parte din Prima Camera sau Senat (Eerste Kamer der Staten-Generaal, Eerste Kamer, Senaat). Impreuna cu cea de-a Doua Camera sau Camera Deputatilor (Tweede Kamer) formeaza, desigur, Parlamentul (Staten Generaal, het Parlement). Alegerile in cele doua camere se desfasoara la fiecare patru ani, insa nu concomitent. Senatul are 75 de locuri si a fost fondat in 1815.

Consiliile de Apa (Waterschappen) sunt in numar de 21 si reprezinta una dintre cele mai vechi forme de administratie locala din Tarile de Jos, datind din secolul al 13-lea.                                                                                                               De ce sunt atit de importante aceste Consilii? Ei bine, dupa cum stiti, Olanda are 26% din suprafata tarii sub sau la nivelul apei, iar aceste Consilii au ca principale  responsabilitati controlul calitatii apelor de suprafata (canale, lacuri, iazuri si cursuri) prin tratarea apelor reziduale, protejarea fata de inundatii sau furtuni, gestionarea si intretinerea barierelor de apa pe dune, diguri si cheiuri, mentinerea unui nivel adecvat al apei in  poldere si chei navigabile, ca sa amintesc doar citeva din obligatiile acestui organism guvernamental regional.

Cine poate vota? 

Pentru Senat este necesar sa fii supus olandez, insa in general, pentru alegerile locale si prin urmare si pentru Administratia Apei (in acest caz) e suficient sa ai rezidenta in Regatul Tarilor De Jos.

Cum se desfasoara intreg procesul?

Cu citeva saptamini inainte de vot primim acasa un „stempas”, un buletin de vot, cu care ne prezentam in ziua alegerilor. Pe linga acest buletin trebuie sa ai un alt act de identificare. De data asta eu am prezentat carnetul de conducere (olandez), act cu care ma legitimez de multe ori si in diverse situatii. Repet, fara buletinul de vot nu participi la alegeri. Acum patru ani, pentru aceleasi alegeri am votat si pentru sotul meu pentru ca mi-a dat imputernicire prin acest „stempas”.  A semnat si mi-a dat o copie dupa carnetul lui de sofer cu care eu m-am prezentat si am obtinut buletinele cu care am votat pentru amindoi.

De cind am implinit 18 ani eu votez, nu ratez nicio alegere fara sa-mi exprim votul, este un drept fundamental pe care nu vreau sa-l pierd si ma bucur ca il am. Imi amintesc ca la primele alegeri locale in Olanda am fost foarte placut surprinsa ca am drept de vot, desi eram doar rezident. Avind cetatenia deja de 7 ani, votez si pentru locale si pentru generale. Cu toate ca nu sunt chiar la zi cu ce se intimpla in politica olandeza, oricum nu este atit de tulbure si instabila ca cea romaneasca, inaintea fiecaror alegeri citesc, ma informez si apoi decid pe ce partid sau nume voi colora.

Mergeti la vot! 

Va rog din suflet, nu va „pisati pe el de vot”, cintariti foarte bine candidatii, nu fiti patimasi si alegeti ca sa va fie bine pe termen lung. Alegeti oameni cu diplome obtinute la fel ca voi, cu minca multa, somn putin si examene „pe drepte”, oameni cu idei, deschisi, transparenti, valorosi, candidati care au valori morale si principii.  Numai voi puteti sa retezati clanurile mafiote si acesti analfabeti care se afla acum la putere doar in interes propriu. Si mi-e teama ca e poate ultimul tren daca nu actionati acum.

Get it girl, get it girl!

Am zis sa mai trec pe-aici ca, usor usor, sa schimb directia smiorcaitoare pe care a luat-o blogul. Nu vin chiar cu mina goala si va anunt ca am reluat alergarile! 

Da, s-a intimplat saptamina aceasta, desi era in agenda de ceva vreme, insa o gripa foarte insistenta si lunga m-a impiedicat. Problemele medicale nu sunt 100% rezolvate, in sensul ca piciorul este tot amortit, insa partea buna e ca functioneaza normal. Yey!

Luni dimineata mi-am luat echipamentul din dulap, mi-am pus castile si am pornit la trap. Trebuie sa recunosc ca am avut citeva momente de ezitare inainte de a ma echipa, insa stiam ca in momentul in care sunt pregatita nimic nu ma mai poate intoarce, nici macar ploaia!

Ultima alergare a fost anul trecut pe 27 noiembrie…4 luni au trecut de atunci! Holy shit! Si cit de mult mi-a lipsit! Am avut o senzatie atit de ciudata si placuta in momentul in care mi-am pus echipamentul si incaltarile, o senzatie de „acasa” si bucurie. Mi s-a confirmat inca o data ca running bug m-a infectat si asa ramin 🙂

Am inceput de la zero, cu vechia mea aplicatie de care am mai povestit. Saptamina 1, ziua 1 : 1 minut alergare, 1 minut jumatate mers rapid, de 6 ori.

Ma asteptam sa fie mai greu, sa ma sufoc din primul minut, sa am dureri in piciorul amortit, sa-mi ajunga pulsul la 180,  practic ma pregatisem pentru orice, poate era nevoie chiar sa nu pot termina antrenamentul. N-a fost cazul! Dupa minutul alergat recuperarea din timpul mersului a fost rapida, singutul lucru care m-a deranjat la un moment dat a fost un discomfort in partea dreapta, sub coaste, practic o durere de ficat. Nimic anormal, conditia mea fizica nu e cea mai buna dupa atita pauza, iar explicatia este simpla si logica. O anuminta cantitate de singe se acumuleaza in ficat, acesta creste si capsula care-l inveleste se comprima dind astfel aceasta durere. Neplacerea a trecut in ultimele doua minute de alergare, asa ca totul a fost ok. Ma avind sa spun ca am simtit si ceva similar cu runner’s high, in mod cert endorfinele au fost eliberate la sfirsitul antrenamentului si afisam un zimbet timp pe fata. Cu certitiudine, primul antrenament a fost un succes!

Mi-am propus sa alerg de trei ori pe saptamina, asa cum cere si aplicatia, desi tentatia sa ies in fiecare zi exista, iar peste trei saptamini, cind durata de alergare continua e suficient de mare si evolutia buna (sa speram!!!) sa reiau si cardiobox-ul, cu cite 10 minute de antrenament, crescut gradual la fiecare antrenament.

S-a facut primavara de-a binelea, hai sa iesim cu totii, poate facem antrenamente virtual impreuna sezonul asta!

Shitshow

Nici nu stiu cum sa incep. Trecem printr-o perioada total nefavorabila si nu sunt drama queen cind spun ca pe toate planurile e dezastru. N-am mai avut de multa vreme asa ceva. Cum spune intelepciunea popular, „nicio nenorocire nu vine singura”. Foarte adevarat!

Nu ma intreb de ce mie. Da, mi se intimpla mie, dar nu sunt singura si uneori trebuie sa ajungi jos ca sa apreciezi ce ai uitat, probabil.

Iau fiecare zi asa cum vine, nu ma gindesc prea mult ce-a fost, e total neproductiv si nu ajuta la nimic. Vor veni solutii si rezolvari si totul va reintra într-un normal, probabil alt normal, dar se vor linistit apele.

Cum spuneam, nu stiu si n-am cum sa aflu ce se va intimpla, dar o sa fie bine.

Cred ca important este, din momentul in care porneste avalansa si tot timpul desfasurarii ei, sa primesti totul cu light hearted. Sa nu vezi proportiile dezastrului intru totul, ci bucatele mai mici si astfel sa pui piesele la loc, sau, dupa caz, sa le inlocuiesti. E destul de criptic ce spun, insa nu vreau sa intru iar in amanunte prea personale. Am senzatia ca in ultima vreme m-am „descoperit” un pic mai mult si nu foarte flatant, ba din contra. Dar nu sunt aici sa ma periez si nici sa spun neadevaruri. Asta sunt acum, aceste lucruri mi s-au intimplat, si daca macar unei persoane i-a adus un pic de liniste vreun articol sau a facut-o sa nu se mai simta singura in vreun b*&#hole, eu sunt extrem de multumita. 

Mi se intimpla sa merg seara la culcare si sa-mi simt trupul ca un sac plin cu oase gasit la o margine de piriu. Cred ca partea buna e ca a fost gasit, nu? Dar adorm cu speranta ca a doua zi ma asamblez la loc si lucrurile iau o turnura mai putin sumbra.

Stiu, a ajuns acest mic colt de net o mare si nesfirsita smiorcaiala, dar ma voi stradui sa aduc macar cite un curcubeu din cind in cind, daca nu chiar soare permanent.