Ziua soacrei

Ca totdeauna, m-am trezit inaintea alarmei, in strigate si mieunaturi. Asa se da alarma in aceasta casa: devreme si tare. Daca esti minoritar… Am poposit o jumatate de secunda ca sa ma dezmeticesc si am realizat ca astazi este de fapt ziua de nastere a soacrei mele. Am vrut sa pun mina pe telefon s-o felicit si sa fac acelasi gest sotului meu (e plecat in Germania). Apoi m-am mai uitat la ceas si am constatat ca e inuman si numai un gest frumos nu e sa deranjez oamenii cu „lamultianiul” meu!

Blanche implineste azi 76 de ani!

Din prima clipa in care ne-am vazut a fost foarte afectuoasa si dornica sa ne cunoastem. Nu e genul de mama extrem de grijulie, care sa te sufoce. Nici bunica la care sa-ti lasi copiii o saptamina, dar e iubitoare si atenta.

In fiecare zi merge cu bicicleta in parc si la cumparaturi, are abonament la biblioteca si citeste zilnic, nu se uita decit seara la stiri si vreun documentar, in rest televizorul sta de decor, ii place sa cunoasca lume, sa mearga la petreceri, e mare amatoare de board games, ne bate pe toti la yahtzee, si gateste prost si fara pasiune, dupa cum singura a recunoscut. E punctuala si daca promite ceva poti sa ai toata increderea ca nu da inapoi. Si daca ai un secret la ea sa mergi pentru ca nu-l va afla nimeni.

Am multe momente amuzante cu soacra mea. Cind inca locuia in Rotterdam am invitat-o la o seara speciala la cinematograf, „Ladies Night”. Evident, nu i-a displacut ideea sa vedem un film, sa sorbim sampanie in compania altor doamne si sa primim o goodiebag, sa petrecem o seara frumoasa impreuna. Elementul surpriza, de care nici eu n-am stiut, a fost ca inaintea filmului s-a desfasurat un numar de stripteas si era cit pe ce sa aterizam amindoua pe scena, arestate de un „politist”.

In octombrie anul trecut, cind am participat la o cursa de 10 mile, Dam tot Dam, a tinut neaparat sa vina, desi era racita si afara ploua cu galeata. A stat cu mine la start in Amsterdam, m-a incurajat, mi-a luat geaca si ne-am intilnit in Zaandam la finish.

Anul trecut cumnata-mea a organizat o zi de shopping cu doamnele din familie. Am fost sase. Practic, am fost intr-un oras si toata ziua n-am facut altceva decit sa intram prin magazine si dupa o atit de mare epuizare sa mergem prin baruri la un vin sau altceva. Am incheiat seara foarte vesele cu o cina si apoi fiecare si-a luat trenul catre casa. Fiind foarte tirziu, mi-am facut griji pentru Blanche pentru ca ii lua ceva sa ajunga pina in Amsterdam. Trenul si apoi cel putin un sfert de ora mers pe jos, dupa 11 noaptea. Va vine sa credeti ca i-am spus sa ma sune cind e in casa? 🙂 Mi-a spus sa nu-mi fac griji ca nu are ce sa i se intimple, nu ne deranjeaza ea pe noi asa tirziu. Am vorbit a doua zi.

De ani de zile, de cite ori ne vedem vine cu un teanc de reviste care fac circuitul de la cumnata la ea apoi la mine si de la mine la o vecina. I-am spus ca n-are sens sa care atita greutate, dar fiind placerea ei nu am cum s-o refuz.

Acum citiva ani si-a rupt foarte rau mina. Nu s-a plins absolut deloc, nu a cerut niciun ajutor (niciodata socrii n-au facut-o),ba chiar era foarte mindra pentru ca medicul i-a spus ca e foarte rezistenta la durere.

Acum citiva ani, cind cazusem lesinata in baie (tot de la spate mi s-a tras), pina mi-am revenit a stat pe jos, intinsa pe podea, linga mine. Am simtit atita iubire de la ea…

Da.

La multi ani, Blanche!

Primii pasi

Pasiunea pentru alergare a venit mai tirziu in viata mea, acum un an si jumatate. Sunt amatoare si novice – am in adidasi in jur de 800 de kilometri alergati si 4 competitii oficiale, un 5k, doua 10k si un 10miles sau 16k. Nu e mult, dar sunt foarte mindra de aceasta „reusita”. Asa ca tot ceea ce spun sau recomand vine din experienta mea. Nu am niciun certificat de antrenor de atletism sau alt sport, insa ma documentez in domeniu pentru propria-mi performanta si curiozitate. De asemenea insist sa consultati medicul de familie daca va hotariti sa faceti miscare/ sport in mod constant. Multe accidente si neplaceri se pot evita daca stii ce faci si cum faci, nu?

Cum am mai spus, alergarea pentru mine a venit ca o salvare. A venit firesc, fara sa fortez lucrurile, la momentul potrivit cind eram mai mult pregatita mental decit fizic. Nu voi uita niciodata primul minut alergat! Stiti cum se spune…daca ai impresia ca un minut trece repede inseamna ca nu ai facut sport. Nimic mai adevarat! Primul minut alergat cit o eternitate! Dar trece, si eternitatea devine o jumatate de ora de sprint, apoi 10 kilometri sau 16.

Cum am facut sa nu abandonez si ce am considerat important de la primii pasi alergati?

Desigur, m-am intrebat de nenumarate ori ce m-a minat in lupta, cind puteam bine-merci sa stau acasa, la caldura sau la racoare (dupa cum era sezonul)? Daca privesti de sus, la rece, desigur, gasesti raspunsul: te ajuta fizic si mental, sportul e bun, nu crezi in diete si astfel iti mentii greutatea, sau pur si simplu iti asiguri o portie in plus de ceva dulce, sau o felie de pizza. Fiecare cu motivul sau la fel de important. Insa cind ai impresia ca plaminii iti iau foc, nu mai poti respira, te apuca o durere de splina si o crampa in gamba parca iti vine sa renunt la felia aia de pizza si nu mai gasesti niciun motiv de a continua. Si totusi o faci…dar cum?

  1. A fost important ca am avut un program strict de alergare si mi-am jurat sa nu-l incalc fie ce-o fi. E esential sa-ti mentii continuitatea. Am alergat de trei ori pe saptamina in primele luni, apoi am ridicat antrenamentele la 4-5, fara sa ma epuizez, insa.
  2. Am inteles rapid ca dimineata este pentru mine cel mai bun moment sa alerg, alte activitati fizice la sala le faceam de obicei seara. Pentru alergare nu ai nevoie de sala, nu ai o ora fixa asadar, dimineata (devreme) mi s-a parut ideal. Dupa antrenament ai toata ziua in fata si nu stai sa macerezi ideea prea multa vreme daca si cind sa alergi. Sansele sa nu-ti mai pui echipamentul pe tine la sfirsitul unei zile incarcate si obositoare sunt spre 100%.
  3. La incaltari am fost foarte atenta din prima clipa. Cind am decis ca vreau sa alerg m-am documentat putin, as putea sa spun si ca documentarea a venit la mine, astfel ca mi-am achizitionat adidasi pentru alergare si nu alte sporturi. De ce e important? Pentru ca evitam o gramada de accidentari mici, stupide si nedorite, pentru ca nu fortam piciorul sa alerge in pozitii anormale si pentru ca astfel de incaltari sunt concepute in asa fel incit sa te ajute sa nu-ti supui piciorul, sistemul scheletic si muscular, la socuri nedorite (suprafata de alergare, greutatea ta, de exemplu). Practic e o investitie pentru care iti vei multumi. Cel mai bine e sa mergi la un magazin specializat si sa ceri ajutor in alegerea adidasilor. Ai grija sa nu fie foarte strimti ca altfel risti numeroase basici. Evident, nici prea largi ca vei avea aceeasi problema. Eu merg pe o jumtatate de numar mai mare (dar depinde si de brand, desigur). Poate ti se va face si un test pe banda de alergare si ti se va recomanda pecrechea adecvata mersului tau. Stiu ca dupa-amiaza sau seara, cind piciorul este deja „obosit” si „expandat”, e de preferat sa-ti achizitionezi o pereche de incaltari ca sa iti fie comozi.
  4. Un partener de alergare ar fi minunat! Sa va incurajati, dar mai important, cind te trezesti dimineata si vezi ca vremea nu e ceea ce ti-ai dori, cind in casa toata lumea doarme, fara a avea un angajament, te intorci pe partea cealalta in pat. Cu un partener de sport e mai greu sa faci asa ceva si sa-i incurci programul. Cel putin pina iti devine obisnuinta. Desigur, daca amini o data nu e un capat de tara, dar sa nu-ti faci din asta un obicei. Foarte important e ca vremea sa nu-ti influenteze decizia de a alerga sau nu cind ai deja in program.
  5. Entuziasmul e mare la inceput, motivatia si ea, insa ce face diferenta este determinarea! Intreba-te inainte de ce vrei sa alergi si care iti este obiectivul. Cred ca este esential sa stii pentru ce o faci, altfel pina iti tragi sufletul dupa primii metri alergati, entuziasmul si motivatia au luat-o la fuga si nu se mai intorc.
  6. Foloseste un program pentru incepatori. Sunt multe aplicatii, multe programe Couch to 5k (C25k), vezi ce ti se potriveste. Eu am mers pe mina prietenei mele de alergare si nu am regretat niciun minut programul ales – Couch to 5k runner. Atentie, aceasta aplicatie nu e gratis! Daca esti foarte convins(a) ca vei continua dupa ce treci de cei 5 kilometri, recomand sa iti cumperi aplicatia pentru 10k, e mai ieftina si primele 8 saptamini sunt identice. Mai trebuie sa spun ca se alearga pe timp si nu pe distanta propriu zisa, insa aplicatia iti permite sa vezi ce distanta ai parcurs daca nu ai o bratara fitness sau ceas pentru sport.
  7. Incepe cu o alergare usoara, nu te arunca sa atingi 5min/km din prima. Viteza, ca si rezistenta, vin odata cu antrenamentul sustinut. Acorda timp si corpului sa se obisnuiasca cu aceasta noua activitate.

Mi-am propus sa continuu cu astfel de articole si sa incurajez, asa cum pot din micutul meu colt online sa faci sport, jogging, alergare… Insisnt sa spun ca nu am multa experienta si tot ceea ce scriu aici este si a fost rezultatul deprinderii de un an si jumatate. In momentul de fata din cauza unor probleme medicale nu alerg, insa cind voi fi apta si dupa ce voi primi ok-ul medicilor specialisti te asigur ca voi documenta orice „miscare”.

How bad do you want it?

  Mat Fitzgerald, autorul acestui volum este o autoritate in lumea atletica, jurnalist, antrenor si nutritionist sportiv, avind la activ alte 20 de carti de specialitate, pe linga cea deja mentionata, citeva gasindu-si loc si in biblioteca-mi.

Nu stiu cum m-am intersectat cu aceasta carte, insa a „picat” la fix inaintea unei curse pe care nu eram foarte sigura ca o voi parcurge, nefiind suficient de pregatita pentru 16 kilometri. Citind citeva capitole am gasit impulsul mental de care aveam nevoie sa ma duca in cursa oficiala si la finish.

Prin anii ’90 profesorul Tim Noakes a venit cu ideea ca exista un Model Central de Guvernare (MCG). Acesta practic afirma ca performanta sportivilor de anduranta este limitata de un sistem inteligent din subconstient, guvernatorul central, care tempereaza sistemul locomotor si astfel, efortul este limitat de capacitatea fizica a atletului in sensul ca viteza si puterea de deplasare nu depasesc capaciteatea fizica si nu supun corpul la un stress mai mare decit poate sustine. Ideea e ca daca un astfel de sistem nu ar exista, atletii extrem de ambitiosi si-ar pune viata in pericol, antrenindu-se peste capacitatea lor fizica si de-aici n-ar mai fi decit un pas pina la un soc, o ischemie sau rigiditate musculara.

Aceasta teorie a fost revolutionara, iar preparatorii fizici practic au acceptat lucrurile ca atare: organul care iti limiteaza performanta nu este sistemul cardiovascular sau sistemul locomotor, ci creierul. Si totusi ce pot face altetii sa-si imbunatateasca performanta daca aceasta le este limitata de subconstient si de acest guvernator central? Pai sa se antreneze in continuare, simplu, nu?! Aceasta teorie m-a dus si la urmatoarea chestiune: cei ambitiosi nu au nicio sansa in fata celor dotati fizic?

Din fericire, s-a constatat ca acest sistem de guvernare subconstient nu prea exista si ca atletii, de fapt, au control asupra propriilor performante. Si pentru ca exista un nume la cum partea constienta a creierului ajuta sportivii, acesta este modelul psiho-biologic (Psychobiological Model). 

Practic, deciziile pe care le iei in timpul unei curse in functie de oboseala pe care o simti, cit de dificil este parcursul si cum iti dozezi efortul se produce la nivel senzatiilor si percepriilor constiente. Desigur, toate gindurile care ne coplesesc cind performam, prin urmare felul in care simtim efortului, ne pot limita, dar asta se petrece constient si subiectiv, asta e ideea.

Many aspects of endurance performance that were always presumed to be biological in nature are now known to be mind-based. To give one example, studies by Paul Laursen of Australia’s Edith Cowen University and other researchers have demonstrated that, except in extreme cases, dehydration, which is biological, does not cause athletes to slow down in races; instead, the psychological condition of feeling thirsty does.

Mat Fitzgerald – „How bad do you want it?”

Avem douasprezece capitole, fiecare reprezentind cite o poveste a unui sportiv de anduranta: maratonisti, triatlonisti, biciclisti, canotori, persoane cu dizabilitati fizice. In volumul de fata nu inveti cum sa te antrenezi la sala sau pe pista desi autorul sugereaza ca antrenamentul sustinut si, treptat, de lunga durata usureaza performanta (duh, e de bun simt, nu ai progres daca ramii pe loc, in orice domeniu), ci mental. Cit de important e sa iti doresti sa atingi o performanta, sa te concentrezi si sa ai capacitatea necesara sa filtrezi si sa iei doar ce trebuie din mediul inconjurator si din experientele trecute. Desigur, si ajutorul moral al celor din jur este important.

Fara efort, determinare si constanta nu atingi nici capacitatea mentala care sa-ti aduca performanta. Vorbesc si din mica mea experienta acum. Fiecare kilometru parcurs, fiecare strop de sudoare si stringere din dinti, toate acestea te fac un om mai puternic, iar increderea in sine capata o noua valenta. Este extraordinar cum fizicul afecteaza in mod pozitiv mentalul iar acesta iti ridica si/sau determina performanta. Totusi, important este sa stii si cind sa te opresti, cind sa iei o pauza, sa deslusesti mesajele pe care ti le trimite corpul, nu sa te uiti la performanta si pregatirea celuilalt.

… What is the logic of punishing yourself each day , of striving to become better, more efficient, tougher?

„The value in it is what you learn about yourself. In this sort of situation all kinds of qualities come out – things that you may noy have seen in yourself before” – Steve Prefontaine

Mat Fitzgerald – „How bad do you want it?”

Desi nu am foarte mult kilometri „in adidasi” (mai multi oricum fata de cei care n-o fac deloc, nu?) am rezonat foarte mult cu aceasta carte si, cum am mai zis, m-a motivat atunci cind am avut nevoie. Desi momentan nu mai alerg din motive de sanatate, citesc mult in acest domeniu, imi pun la punct un plan de pregatire ca atunci cind voi primi ok-ul sa nu mai pierd timpul cautind o metoda eficienta si sustenabila de antrenament.

Inchei cu un citat din ultimul capitol, „Is it worth it?”, avind speranta ca v-am facut macar putin curiosi daca sunteti interesati de sport, de performanta, fie din pozitia de sportiv sau cea de admirator de la distanta.

Being oneself also requires a certain amount of comfort with uncertainty. None of us are born knowing who we are. We become who we are by facing new challenges and coping with them.

The path between you and the best you can be is unexplored territory. You are on your own, to some extent, to discover not only what motivates you to „leave it all out there” but also your special formula for maximum mental fitness… To approach your sport as an ongoing fire walk, aiming to move closer and closer to the unreachable wall that represents your ultimate physical limit, is to embark on a journey of transformation in which you become more and more the athlete – and the person – you want to be as you tackle the obstacles that hinder your progress. This journey is the greatest gift that endurance sports have to offer, and all you have to do to receive it is to wholly embrace the challenge of seeing how far you can go.

Mat Fitzgerald – „How bad do you want it?”

She made my day!

Octombrie 2008

Am aproape doi ani pe aceste meleaguri, dar chiar si acum mai descopar ceva, mai tresar, ma minunez si tot asa. E o experienta, chit ca asta va ramine casa mea. Poate o sa-mi amintesc diverse episoade traite si poate chiar am ragazul sa le si scriu. Mda…mai imi trebuie si ceva talent. Om vedea…mai am ceva sperante. hihihi
Evident ca pina sa iau decizia sa ma mut aici vizitasem Olanda. Ca sa nu mai spun cit am visat in copilarie la ea. Mai trebuie sa spun ca in Romania n-am facut un tel din a ma muta aici, nici macar nu m-am gindit la asa ceva. In adolescenta si perioadade dupa m-au bintuit gindurile plecarii in Canada, dar si atunci ca ceva abstract , mai mult din cauza faptului ca prietena mea se mutase acolo. Dar, in afara de a-mi cumpara o carte despre Canada si sa-mi pierd vreo doua-trei nopti pe net, n-am facut. S-a intimplat sa ma mut aici In Olanda. Pur si simplu.

Dar sa povestesc un episod de astazi. In introducere trebuie sa spun ca am admirat si inca ma topesc de bucurie cind ma saluta sau salut necunoscuti pe strada, cind vad zimbete oriunde, cind aud un „alstublijeft” cind imi dau bonul, chiar si cind cite un negru ma intreaba ce mai fac si apoi imi zice ” jij ben een mooie vrouw”. Nimic badaran, nimic grotesc asa cum se intimpla pe strada in Romania.
Azi am fost sa cumpar bulbi de lalele pentru parintii mei. Am descins intr-o florarie (hmmm…magazin de plante), am ales vreo patru feluri de lalele si am intrebat-o pe vinzatoare daca se pot recupera pentru doua cicluri de inflorire. Blonda cu pistrui mi-a expilcat tot ce voiam sa stiu, a vazut ce-am ales, mi-a zis cit de frumoase sint unele dintre ele ca le-a pus si ea in gradina anu’ trecut si m-a intrebat daca sint pentru cadou. I-am zis ca da. Oooo..pai atunci le impachetam frumos. Le-a aranjat, dichisit, s-a uitat ce culori au florile si a pus aceleasi culori si pe ambalaj pentru ca, nu-i asa, totul trebuie sa se asorteze. Imi venea sa-i zic ” vrei sa fim amice?” Poate e doar strategie de marketing, nu-mi pasa, dar te simti bine, iti vine sa cumperi tot magazinul. Si nu e un caz izolat. Cu citeva zeci de minute inainte cumparasem ceva dintr-o drogherie. Dupa ce-am pus produsele la casa m-a intrebat daca am gasit tot ce-mi trebuia. Uite, asta e unul dintre motivele pentru care nu regret c-am ales sa traiesc aici. Pentru ca nici o vinzatoare, functionar, politist, controlor si mai stiu eu ce, nu-mi strica ziua pentru ca ei si-au ales meseria care ii face asa de amariti si nefericiti. Pentru ca daca incerc si rascolesc si ajung la concluzia ca nu-mi place nimic sau nu-mi vine bine pot sa plec din magazin fara sa am mustrari de constiinta, si sa primesc si un salut de la revedere. Nu cum TREBUIE sa cumpar ceva chiar daca nu-mi place pentru ca in Romania vinzatoarea e in stare sa ma impuste pe loc daca indraznesc sa nu-mi scot banii din buzunar. De la revedere…nici nu mai visam.
Asa ca, azi, florareasa „mi-a facut ziua”!