Fluturi si fantome

Deunazi am citit o postare pe facebook despre cartea, „Noapte buna, copii!” a lui Radu Pavel Gheo. Au fost citeva cuvinte in postarea respectiva, insa suficiente incit sa ma faca curioasa sa o citesc. Oh, man! Si cum a mai invirtit un cutit intre coaste, cum m-a facut sa retraiesc amintiri si senzatii si emotii din trecut acest volum! L-am citi cu nesat si lacomie, cu o sete pe care n-am mai incercat-o demult.

Pe Radu Pavel Gheo nu-l mai citisem insa m-am intilnit cu numele lui si in librarii si pe net. Posibil ca acum a fost momentul lui pentru mine. Nu stiu sa fac recenzii, nu am facut si nici nu am incercat in precedentele postari. Cel mult vreau sa spun, stingaci, cit de mult mi-a placut o lectura pe care si tu poate o gasesti interesanta. Divagind putin, ma intreb in fiecare zi de ce am acest blog? Pentru ca ceea ce scriu nu mi se pare iesit din comun, nu stiu ce interes prezinta si de ce sa mai scriu cind sunt atitia altii care o fac de un milion de ori mai bine ca mine. En fin…

„Noapte buna, copii!” … mi-a amintit atit de mult de copilaria si pre-adolescenta mea din Banat, de bunicii mei in putere si in viata, de cit de dor imi este de ei si de faptul ca as vrea sa vorbesc mai mult in dialectul banatean. Mi-e dor s-o aud pe bunica-mea cum sucea limba de cum ajungea in Banat si cum apasa apoi, la intoarcere, butonul de Craiova. Mi-e dor de scovergi si de stat in soba toata gimineata, de zilele de plaja pe Belareca cu prietenii mei veniti si ei in vacanta gin Herculane si gin Cimisoara sau Arad. Mi-e dor de nedeia gin sat de sfintu Ilie si de discotecile sub poarta pe care le organizam cu prietenii mei de-atunci si de excursiile la Herculane sau la Cetate. As vrea sa mai adulmec putin mirosul din casa batrina, mirosul pe care nu-l voi uita niciodata dar dupa care ma topesc de dor.

M-a rascolit cartea asta, acesti prieteni plecati si incercarile lor de a trece „la sirbi” exista, de Ginutu’ am auzit in copilarie, abia asteptam sa ajung in piata sirbilor din Severin in vacanta. Cum mi-am mai retrait copilaria in cele 700-800 de pagini! Si cite amintiri au reinviat, cite momente pe care poate nu le-am apreciat atunci, sau nu as fi crezut ca vor insemna atit de mult pentru mine mai tirziu. M-a durut sa nu mai pot trai macar pentru citeva minute momentele de atunci si m-a bucurat ca am putut sa-mi amintesc atit de viu ce mi-au oferit bunicii mei in copilarie.

Ciudat este ca dupa ce m-a rascolit bine si m-a lovit in toate partile, dupa ce s-a mai sedimentat lectura, m-a cuprins o senzatie de bine, mi-a ogoit putin un dor mare si s-au limpezit niste imagini pe care le vedeam blurate, am inteles niste oameni.

Cred ca era timpul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *