Sint ceea ce gindesc

… nimic mai adevarat! Experienta ultimelor saptamini mi-a dictat acest lucru, de fapt mi-a intarit crezul. Nimic nu e mai greu ca mersul pe sirma de zi cu zi, doar o privire in jos sau in spate si te dezechilibrezi. Unii oameni nu-si dau seama si tind spre inapoi sau spre in jos si gata-i alunecarea. De atitea luari de la capat isi pierd puterile, isi pierd si dramul de luciditate care-l mai au si aproape ca nu se mai pot trata doar cu ceaiuri. Pacat.
Si mai stiu ca cea mai mare si anevoioasa lupta e cu tine insuti, ce dusmani, ce inamici….astia-s copii pe linga razboiul cu tine, te articulezi de doua ori la ficat, mai una la fata si te-ai facut K.O. plus ca ai grija sa-ti nimicesti creierul cu atitea nu-uri, negari si intuneric. Ai grija sa-l scufunzi adinc in mocirla. Si nu vrei ajutor, nu vrei sa scapi si sa-ti speli cerebelul. Si apoi te trezesti singur si te intrebi de ce-i asa.

Vreme de o saptamina, mai precis 375 de minute, am ascultat o persoana care nu vede nici macar o mica luminita, nu exista oameni frumosi pentru ea, nu exista si parti bune in evenimente, nu poate sa perceapa realitatea mai putin neagra. Am ascultat si am incercat sa-i arat ca exista si un alt fel a celor spuse de ea, ca intotdeauna e si-o parte buna. La sfirsitul acestei saptamini, tortura emotionala la care am fost supusa, voit, si-a facut efectul si la mine. M-a dezechilibrat total! Mi-a supt toata energia si m-a aruncat cu teasta de pamint. Am incetat sa mai vorbim. Acum incerc sa ma fac bine, sa-mi ridic moralul si sa uit.
Parca am intilnit un vampir! Partea proasta e ca as vrea sa ajut si nu mai stiu cum fara sa cad victima colaterala. Nici nu vreau sa dramatizez situatia, dar nici nu pot sa astept sa treaca de la sine.

  Ca sa termin intr-o nota mai normala postul, sa va zic cite ceva despre ce ma face pe mine sa zimbesc acum.
– pasarile din canal care si-au facut cuib in apa, iar masculul grijuliu aduce iarba sa-l ridice cum se cuvine;
– cele doua feline, primele fiinte pe care le vad dimineata, lungite in pat linga mine;
– omul care ma trezeste dimineata cu glume si apoi cu o cafea in pat;
– mirosul de flori si polen din aer;
– vinzatorii de la magazinele de parfumuri;
– bicicleta (ok, Megan e numele ei … va rog sa nu rideti :)) cu care colind zilnic;
– gindul ca peste o saptamina imi voi petrece ziua de nastere la Londra;
– profesoara mea pentru ca e o fiinta extraordinara;
– oamenii pe strada cu care ma salut fara sa ne cunoastem;
– facebook-ul pentru ca in ultima vreme m-am reconectat sau conectat cu oameni minunati si adevarati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *