cite ceva

24 decembrie
s-a inregistrat un nou record in materie de consumerism, shopping, bagat in plase ca si cum e sfirsitul lumii : cardurile au fost folosite aici de 10,3 milionane ori doar in aceasta zi;

primul avion cu cei care si-au rupt picioarele la ski in Austria a aterizat in Rotterdam. Desigur, sint asteptate mai multe;

stresul de Craciun nu e chiar o gluma, e realitate.

25 decembrie
ochiul – mai ales cel romanesc – e mult mai mare ca stomacul.
6 persoane, bruschetta cu rosii, ciuperci, mozarela, salata de boef gata cumparata, salata de somon, un curcan, rulada de porc, cartofiori, sparanghel, prajituri cu ciocolata, ecler, alune, frisca. Si credeam ca nu e de-ajuns. Am mincat inca doua zile din toate astea, si am mai si aruncat.

26 decembrie
scurta plimbare cu bicicletele pina nu ne-am mai simtit picioarele, inghetata cu scortisoara si vin fiert cu stafide.

27 decembrie
a fost ziua de cumparat gadgeturi. Incercat, probat, instalat, felicitat de achizitii.

28 decembrie
hmm … lenevit pe canapea. Afara doar cu gindul. Vazut „In Bruges” si facut planuri de vizitat zilele astea.

29 decembrie
tenis? pina la urma a fost bowling. Data viitoare o sa joc cu o masca pe fata, asa de bine am jucat.

30,31 decembrie

LA MULTI ANI si 2009 sa va aduca ce va lipseste!

Ciudatul…

…2008
N-as zice ca abia astept sa-si treaca si ultimul minut, spun doar ca a fost extrem de amestecat, sau extrem si amestecat.
Ca am plins cit pentru toata viata si am ris la fel de mult, ca nu a existat moderatie si ca uneori evenimentele s-au scurs atit de rapid unul dupa altul ca am iesit buimaca de atita bine si de atita rau.
Am cunoscut citiva oameni frumosi, s-au intarit citeva legaturi, iar altele, din pacate, s-au rupt definitiv. Ciudatul 2008 m-a invatat sa nu mai ezit, sa fiu mai ferma, mai zgircita cu timpul meu si sa nu ma mai tulbure nimic. Si tot 2008 m-a facut mai toleranta.
IN 2008 am primit „oh my god persent” care n-are cum sa fie egalat vreodata, si tot in cele 12 luni am invatat sa iubesc ploaia – la propriu! Daca la inceput am avut o relatie de „love-hate” Olanda, acum a ramas doar love-ul si o numesc acasa.
Am trait si un eveniment extrem de socant, crima vecinului, eveniment care m-a marcat destul de mult si al carui ultim episod sper ca s-a incheiat acum citeva zile. A fost ca o picatura chinezeasca de-a lungul intregului an, pentru ca atunci cind credeam ca l-am depasit se mai intimpla ceva care sa-mi aminteasca. Acum stiu ca l-am depasit.
Si acum, la final, ca sa se numeasca pina la capat ciudat, am primit pe mail intrebarea „Ce ziceti sa va mutati in Elvetia? Ginditi-va bine. Puteti s-o luati ca pe o aventura sau mai mult”.
Datele problemei arata cam asa:
– ianuarie – intilnirea personala pentru discutii si negocieri;
– aprilie – raspunsul go/nogo
– iulie – deja mutati.
Elvetia…inca n-am ce sa vizualizez pentru ca in afara de citeva ore petrecute intre doua avioane In Zurich, n-am vizitat-o. Tentatia noului exista si e mare, insa sint atitea care trebui luate in calcul…
Vedem la anu’! 🙂

Alor mei, cu dragoste

Wii Fit Age : 26 (tinerete fara batrinete!!! cea mai buna virsta de pina acum, probabil ca o perioada nu o voi mai testa doar ca sa-mi pastrez „performanta”)

Goana asta dupa cadouri, felicitari de trimis, retete, liste si toate cele, ma trimite cu gindul de o mie de ori mai des la ai mei decit in mod normal. Indiferent ce-as face si oricit de matura as arata, in ochii alor mei sint tot „copilul”. Chiar daca o vad pe maica-mea fisticindu-se cind ne intilnim dupa o lunga perioada de absenta, pina la urma tot ii scapa un gest, un alint, un ceva venit din copilarie. Intr-un fel procesul e si viceversa. Adica, virsta persoanelor importante mie e alta in ochii mei decit cea reala. Bunica-mea s-a oprit undeva pe la 56, bunicul pina sa plece avea (si tot are, pentru ca in inima mea a ramas aici cu noi) 67 de ani, maica-mea n-a trecut de 40 iar taica-meu doar ce-a implinit 43. Asa cum pe vara-mea o voi vedea toata viata de 16 ani iar pe sora-mea la 19. Si s-o spun pe-a dreapta nu stiu virsta reala.
Iar acum mi-e foarte dor de ei.

Roza

Wii Fit Age : 43
Tennis : 899 (inca putin, inca putin si sint pro)
Bowling : 845 (si cind ma gindesc ca am fost pro…)

De cind ma stiu m-am ranit. Am semne care sa dovedeasca asta, ba chiar si vreo doua poze. Scarile ramin, de departe, preferatele mele. Nimic nu se compara cu o cazatura de la cea mai de sus pina la ultima treapta! Daca acestea sint situate intr-un loc aglomerat si sint numerose, cu atit mai bine! Pe unde mi-au umblat picioarele nu le-am ratat! Si apoi accidentele casnice. Taiat cu cutitul, ars la cuptor, apa clocotita pe fata (n-am nici un semn din fericire, maica-mea a fost foarte pe faza atunci), si nelipsitele colturi care nu se dau niciodata din calea mea. Nici macar peretii. Cea mai proaspata achizitie este o vinataie pe piciorul sting de la un colt de masuta. Iubitul meu e uimit de fiecare data. Hmm..ma mir ca nu s-a obisnuit inca. Ah,da, nici degetele de la picioare nu sint neglijate. Picioare de mese, sacune sau paturi.
Sa revenim in prezent. Mai precis marti. Am iesit din casa pe la 10.30. Era cam ceata si aruncindu-mi ocul spre canal am vazut apa inghetata. Am inregistrat informatia dar pina sa ies din casa am uitat cu desavirsire. De la usa de iesire pina la scari e un hol micut. Era bocna. Drept pentru care l-am parcurs patinind. M-am napustit fortat pe trepe si pe-aci mi-a fost. N-am ratat nici macar una! Am aterizat pe trotuar, tulburata si cu parul in toate partile. Ce sa fac? Sa pling, sa rid sau sa ma ridic repede si s-o iau la goana, poate am noroc si nu m-a vazut nimeni? Am ales ce-a de-a treia varianta. Am vaga banuiala ca noul vecin care-si renoveaza apartamentul la parter m-a zarit. Asa ca intru si ies pe la garaj acum 🙂
Ieri alta intilnire, eu precauta. Mi-am executat miscarile in gind, pe unde ies acum nu e gheata, n-are ce sa se intimple. Am inchis usa si m-am intors pentru ca nu aveam minusile. Le-am gasit, am iesit. Luasem trei. M-am mai intors sa las o pereche si sa iau jumatatea celei pe care voiam s-o port. Am agata-o cu un umeras si am gonit-o pe usa. Afara mi-am dat seama ca de data asta plecasem cu umerasul!
Da, ca sa vedeti ce viata grea imi fac.

l.e.
N-am amintit de cazaturile din baie, cada si dus, soldate cu dureri in diverse regiuni.
Si nici de bicicleta. Din fericire n-am cazut niciodata. Doar doua evenimente am de semnalat.
1. M-am aruncat/infipt bine de tot in mocirla, cu bicicleta cu tot si am ramas in pozitie verticala. Si asta pentru ca la momentul acela foloseam o bicicleta de baietei, veneam cu viteza in panta si trebuia sa minuiesc ghidonul foarte bine ca sa trec printr-un gardulet. N-am reusit.
2.Mi-am rupt o unghie de la picior,dar nu din vina mea. Biciclam si o batrina pe sa a oprit brusc si fara motiv in fata mea, pe pista. Am dat de ghidon dreapta sa n-o lovesc si mi-am izbit unghia de bordura, jumatate era fluturinda. Doua saptamini am calcat mai mult in calcii. In rest sint o biciclista iscusita. Lauda-ma gura…