Acum amoniac

Nu stiu cum fac si unde-am gresit, dar ma tot izbesc de politie si benzi care-mi opresc trecerea. Dupa o tura in oras, ajung la gara sa-mi iau trenul spre casa. Blocat : politie, pompieri, salvare….puhoi de lume…hmmm…
Sincer am crezut c-au gasit vreo bomba la gara, mai ales ca exista oaresce tensiune de cind cu filmul impotriva coranului pe internet si mai ales ca fiul sefului Statului Major olandez a fost omorit in Afganistan si talibanii si-au revendicat atentatul ca raspuns la insulta islamului. Booon, sa revin, stiind asta, m-am gindit c-au vrut sa trimita un „vriendelijke groeten” si m-am felicitat in gind c-am mai intirziat prin oras. Metroul, tramvaiul si autobuzele nu circulau, trenul cica da, dar trebuia sa ocolim prin tunelul pentru biciclete ca sa ajungem la gara.

Acasa am intrat pe net si m-am lamurit. Nu a fost vorba de nici o bomba, stimati telespectatori, doar amoniac!!!! 5 persoane aflate la momentul respectiv in zona au ajuns la spital,dar nimic grav.

Trebuie sa spun ca politistii sint foarte simpatici si extrem de prietenosi. Departe de a inspira teama . Ei sint aici sa te ajute si nu sa te ia la intrebari.

Dear Liz and Pete

Mi-am petrecut duminica pe bicicleta cu un cuplu de 60 de ani. Rotterdamul este superb in soare, pe vreme buna. Il ador. Iar Liz si Pete sint atit de proaspeti si pusi pe glume. Am luat un lunch intirziat, am taiat centrul orasului cu bicicletele, mi-au aratat gradina secreta, un loc mirific, linisit si plin de flori, plante si citiva papagali intr-o colivie. I-am urmarit. Se respecta, sint spontani, isi fac glume, isi arunca vorbe dragastoase si se bucura de ce e in jurul lor. Au trei copii in Anglia care-i mai viziteaza uneori, in rest isi vad de vietile lor.
Liz si Pete au fost un spectacol pentru mine.
Au de gind sa se stabileasca aici. M-am bucurat. Renunta la casa care-o au in Anglia pentru ca e foarte costisitor si obositor sa pleci de-acolo in orice alt colt. Mai au inca multe planuri de vacanta.

Sint cu mult mai proaspeti si nerutinati decit cupluri de 30 de ani.

Traiesc si-mi creste parul

Din motive de lene, plecat,invatat, inchid blogu’ ca-i fara sens, ba iaca nu-l inchid si tot asa, n-am mai scris.
Asa ca in acest moment istoric pentru Romania desi n-are-a face cu mine, zic ca sint bine. Ma rog, relativ…si fac planuri de ajuns in Ro si mincat covrigi si placinta cu spanac si brinza.
Pastele a fost ploios, zgribulit si uricios si cu toate astea ooohhh….asa bine a mai fooost!!!! La vreo sase sute si ceva km distanta de casa.

La intoarcere am gasit aceeasi vreme uricioasa care m-a cufundat intr-o lene ancestrala asa ca aproape o saptamina m-am (pre)ocupat de protejarea intimitatii caminului care a ramas fara jaluzele pe motiv de pisica agatata continuu de ele. Asta ca sa zic, totusi, ca fac ceva. Ah,da…si prima grija la intoarcere a fost sa vad a patra oara „Good bye, Lenin!”

Duminica am mincat dupa vreo 3 ani toblerone alb si asta nu ca disparuse, ci doar din cauza de „in cautarea timpului pierdut”. N-am avut reactii „interne” de nici un fel, fapt care m-a bucurat si linistit.
Iar azi am infruntat ploaia. Am plecat vitejeste de-acasa, cu umbrela in geanta si am zis NU! Ma lupt cu ploaia si inving. M-am saturat de ploaie, dar n-am ce face, asa ca ori eu ori ea. Am ajuns la scoala ca un ciine fara cusca. Nu ma intereseaza. Si s-a si oprit, fapt pentru care mi-am facut planuri marete pentru miine. Si nimic nu ma va intoarce din drum, cu toate ca acum…ghici…mdaa…

Si de citeva ore nu-mi mai merge yahoo-ul!