Simbata care a trecut am fost invitata la petrecerea organizata de prietena mea Michiyo. Asa cum obisnuim intre noi, fie si pentru un lunch care se prelungeste pina dupa-amiaza tirziu, ne trimitem invitatiile pe mail. Astfel, in mod oficial am fost invitata la o petrecere japoneza la care se adauga specialitati culinare ale diferitelor nationalitati invitate.
Ca raport spun ca am imbracat un Kimono de vara care se numeste Yukata, am vazut alte minunatii de Kimono in set complet, adica papuceii aceia de lemn si poseta asortata, am mincat sushi, tempura, sashimi si am baut sa-dou (denumirea japoneza a ceaiului verde).
A fost prima oara in viata mea cind am imbracat un Kimono. Ce senzatie! Iti cere o anumita atitudine, iti da o stare de siguranta feminina, te face regina.
O alta surpriza, de data asta culinara a venit de la colega noastra din Croatia. Nu mi-a venit sa cred cind am vazut ca a adus LAPTE DE PASARE !!!! Dulcele copilariei mele (ma rog, pe linga crema de zahar ars si baklava dupa care suspin aici!!!!). La asa ceva nu m-am asteptat, nici nu mai tin minte cind am mincat asa ceva ultima oara. Mi-am adus aminte ce-mi zicea bunica-mea. Pentru ca eu am fost de mica o pofticioasa si nerabdatoare, trebuia sa faca laptele de pasare cind nu eram in preajma pentru ca-l mincam fierbinte si apoi ajungeam sa dau la bobocei intr-un mare fel. Asa ca in ziua in care imi promitea ca-mi face nu mai aveam stare. Asta pina bunica-mea a gasit un truuuc. Ma punea sa ma uit ca nebuna pe geam sa vad o pasare maare care zboara pe linga geamul de la bucatarie. Asa ca stateam pe balcon cind era cald, sau in camera mea si urmaream zburatoarele. Nu spun ce atentie presupunea vinatoarea de pasari. Pasamite ea era dealer-ul de lapte…de pasare. Cred ca vreo doi ani m-a dus bunica-mea cu presu asa, timp in care laptele se racea. Si acum, dintr-o data, fara sa ma mai uit pe geam am primit ditamai portia, aici, in Olanda.