Vise cu surprize si munca cu sa pe spate

Doua saptamini mi-am trait noptile intens, cu palpitatii. Cosmaruri . Si nuuuu asaaaa, orice! Eram la fostul meu serviciu si aproape ca ma terorizau colegii si sefii!!! Ba ca n-am ajuns la timp, ba ca uuuundee am umblat atita, sa pun mina sa ramin in tura de dupa-amiaza ca toti sint epuizati si eu stau si zimbesc calm. Si intr-o noapte, in vis, m-am desteptat. Dupa ce s-a isterizat o colega la mine, ma indreptam  umila spre biroul meu, la treaba, ciind diiinggg se aude clopotelul din caaapppp…mai,tu, da’ stai calma ca nu mai lucrezi aici! Ah,asa e si m-am trezit asa de fericita ca tot cosmarul s-a transformat intr-un vis frumos. Asta a fost doar un exemplu ca am mai multe, dar ca si asta fara sens si noima.In fine…
Ideea e ca ieri, parca, ma trezesc pe mess cu salutari calduroase de la o fosta colega. Cred ca adunat cu pana ei de net la un moment dat i-a fost de ajuns un sfert de ora sa imi faca buletinul cu noutatile. Si asa mi s-au dezlegat visele… Care a nascut,care urmeaza, care a plecat, care urmeaza, cum mai treaba la „fabricuta” si de-astea „interne”.
Ideea este ca de mica am reusit sa ma ingrozesc. Noaptea visam orarul de a doua zi si ce note luam la scoala sau cu cine urma sa ma intilnesc. Eu am stiut intotdeauna daca am luat job-ul ala sau ala. E adevarat ca i-am ingrozit si pe altii cu „viziunile” mele nocturne si asa am aflat si cum un fost prieten s-a intilnit cu fosta …dar sa nu intram in astfel de amanunte.

Nu cred , dar nici nu stiu ce sa cred.

Si de ce am cosmaruri cu serviciul,pina la urma??? Toata viata de om al muncii am fost de-a dreptul terorizata de ajunsul la timp. Daca intirziam imi semnam condamnarea la somerie (daca primeam somaj…dar cred ca nu). In ultimii doi ani sa zicem ca a fost mai lejer, dar inainte….Si sa nu va inchipuiti ca trebuia sa ajung la ore rezonabile. Nuuuu , nici vorba! orele variau in functie de zi sau saptamina la : 4.30, 5, 6 si in mod fericit 6.30. Ajunsesem sa atipesc seara la tv, sa ma trezesc brusc si cu viteza sa pun mina pe telefon sa sun taxi ca am intirziat. Nimieni nu putea opri vijelia care-o produceam. Dupa ce intr-adevar ma trezeam si ma convingeam singura cit e ceasul si ca n-am treaba acum, fie sunam la taxi sa anulez comanda, fie coboram spasita,achitam o suma si imi ceream scuze. Ah, ce viata de cal am avut! Dar chiar o faceam cu placere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *