Get it girl, get it girl!

Am zis sa mai trec pe-aici ca, usor usor, sa schimb directia smiorcaitoare pe care a luat-o blogul. Nu vin chiar cu mina goala si va anunt ca am reluat alergarile! 

Da, s-a intimplat saptamina aceasta, desi era in agenda de ceva vreme, insa o gripa foarte insistenta si lunga m-a impiedicat. Problemele medicale nu sunt 100% rezolvate, in sensul ca piciorul este tot amortit, insa partea buna e ca functioneaza normal. Yey!

Luni dimineata mi-am luat echipamentul din dulap, mi-am pus castile si am pornit la trap. Trebuie sa recunosc ca am avut citeva momente de ezitare inainte de a ma echipa, insa stiam ca in momentul in care sunt pregatita nimic nu ma mai poate intoarce, nici macar ploaia!

Ultima alergare a fost anul trecut pe 27 noiembrie…4 luni au trecut de atunci! Holy shit! Si cit de mult mi-a lipsit! Am avut o senzatie atit de ciudata si placuta in momentul in care mi-am pus echipamentul si incaltarile, o senzatie de „acasa” si bucurie. Mi s-a confirmat inca o data ca running bug m-a infectat si asa ramin ­čÖé

Am inceput de la zero, cu vechia mea aplicatie de care am mai povestit. Saptamina 1, ziua 1 : 1 minut alergare, 1 minut jumatate mers rapid, de 6 ori.

Ma asteptam sa fie mai greu, sa ma sufoc din primul minut, sa am dureri in piciorul amortit, sa-mi ajunga pulsul la 180,  practic ma pregatisem pentru orice, poate era nevoie chiar sa nu pot termina antrenamentul. N-a fost cazul! Dupa minutul alergat recuperarea din timpul mersului a fost rapida, singutul lucru care m-a deranjat la un moment dat a fost un discomfort in partea dreapta, sub coaste, practic o durere de ficat. Nimic anormal, conditia mea fizica nu e cea mai buna dupa atita pauza, iar explicatia este simpla si logica. O anuminta cantitate de singe se acumuleaza in ficat, acesta creste si capsula care-l inveleste se comprima dind astfel aceasta durere. Neplacerea a trecut in ultimele doua minute de alergare, asa ca totul a fost ok. Ma avind sa spun ca am simtit si ceva similar cu runner’s high, in mod cert endorfinele au fost eliberate la sfirsitul antrenamentului si afisam un zimbet timp pe fata. Cu certitiudine, primul antrenament a fost un succes!

Mi-am propus sa alerg de trei ori pe saptamina, asa cum cere si aplicatia, desi tentatia sa ies in fiecare zi exista, iar peste trei saptamini, cind durata de alergare continua e suficient de mare si evolutia buna (sa speram!!!) sa reiau si cardiobox-ul, cu cite 10 minute de antrenament, crescut gradual la fiecare antrenament.

S-a facut primavara de-a binelea, hai sa iesim cu totii, poate facem antrenamente virtual impreuna sezonul asta!

Shitshow

Nici nu stiu cum sa incep. Trecem printr-o perioada total nefavorabila si nu sunt drama queen cind spun ca pe toate planurile e dezastru. N-am mai avut de multa vreme asa ceva. Cum spune intelepciunea popular, „nicio nenorocire nu vine singura”. Foarte adevarat!

Nu ma intreb de ce mie. Da, mi se intimpla mie, dar nu sunt singura si uneori trebuie sa ajungi jos ca sa apreciezi ce ai uitat, probabil.

Iau fiecare zi asa cum vine, nu ma gindesc prea mult ce-a fost, e total neproductiv si nu ajuta la nimic. Vor veni solutii si rezolvari si totul va reintra într-un normal, probabil alt normal, dar se vor linistit apele.

Cum spuneam, nu stiu si n-am cum sa aflu ce se va intimpla, dar o sa fie bine.

Cred ca important este, din momentul in care porneste avalansa si tot timpul desfasurarii ei, sa primesti totul cu light hearted. Sa nu vezi proportiile dezastrului intru totul, ci bucatele mai mici si astfel sa pui piesele la loc, sau, dupa caz, sa le inlocuiesti. E destul de criptic ce spun, insa nu vreau sa intru iar in amanunte prea personale. Am senzatia ca in ultima vreme m-am „descoperit” un pic mai mult si nu foarte flatant, ba din contra. Dar nu sunt aici sa ma periez si nici sa spun neadevaruri. Asta sunt acum, aceste lucruri mi s-au intimplat, si daca macar unei persoane i-a adus un pic de liniste vreun articol sau a facut-o sa nu se mai simta singura in vreun b*&#hole, eu sunt extrem de multumita.┬á

Mi se intimpla sa merg seara la culcare si sa-mi simt trupul ca un sac plin cu oase gasit la o margine de piriu. Cred ca partea buna e ca a fost gasit, nu? Dar adorm cu speranta ca a doua zi ma asamblez la loc si lucrurile iau o turnura mai putin sumbra.

Stiu, a ajuns acest mic colt de net o mare si nesfirsita smiorcaiala, dar ma voi stradui sa aduc macar cite un curcubeu din cind in cind, daca nu chiar soare permanent. 

Cartile din februarie

Din capul locului trebuie sa spun ca niciodata nu apuc sa citesc exact ce mi-am propus. Am o lista, imi pregatesc cartile si apoi se alege praful! Dar ma gindesc ca nu e asa o tragedie sa amin un titlu pentru altul. Se intimpla fie din curiozitate pentru un alt volum, fie nu-mi gasesc starea necesara pentru o anumita lectura sau am pur si simplu alte preocupari de moment.

Dar sa nu mai lungesc pelteaua si sa-ti spun ce-am citit in aceasta luna care se pregateste sa plece.

The 5 love languages Gary Chapman

Gary Chapman este consilier matrimonial de peste 25 de ani si are o cariera prolifica de scriitor. Eu am citit doar titlul la care ma refer acum.

Ideea este ca o relatie nu poate sa mearga bazata fiind doar pe sentimente profunde, asa ca trebuie sa facem cumva, sa gasim o cale sa ne intelegem si sa ne acceptam unii pe altii dupa ce nivelul dopaminei de la inceputul relatiei mai scade. Daca nu-i vorbesti „limba” partenerului, sau nu-i gasesti exact unda emotionala care-l misca, s-a dus toata pelteaua! Intuitiv cred ca reusim cumva sa ne intelegem si sa vorbim acceasi „chineza”insa pina la un punct, iar acest volum nu face altceva decit sa ne explice clar cum sa manageriem relatia si fabricuta sa functioneze pe termen lung.

Chapman spune ca exista cinci limbaje primare ca o persoana sa fie capabila sa-si exprime si sa recepteze iubirea, iar un cuplu nu e musai sa vorbeasca unul singur, de fapt acelasi, dar poate deveni bilingv in momentul in care partenerul ii descopera iubitului/iubitei „vocabularul si sintaxa” si invers.

Cele cinci limbaje la care face referire antropologul sunt:

  • Cuvinte de lauda adresate partenerului, pe un ton frumos, intr-o maniera simpla si clara, la obiect, pozitiv.
  • Cadouri, daruri. Nu trebuie sa fie un cadou scump, ideea ca te-ai gindit la partener si i-ai oferit ceva (si o frunza ruginie gasita in drumul spre casa) ii reafirma dragostea pe care i-o porti.
  • Timp (de calitate) petrecut impreuna. Acest lucru nu inseamna ca stati amindoi pe canapea si priviti o seara la tv. Poate sa fie o plimbare, o conversatie chiar si in masina, activitati placute unuia dintre voi, insa important este sa ii acorzi toata atentia si sa fii prezent, neconditionat, fara sa te imparta cu cineva sau ceva.
  • Serviciile. Poate e ciudat, insa unii iti apreciaza iubirea prin simplu fapt ca pui o masina la spalat, ii oferi un mic dejun sau duci gunoiul. Asa ca daca partenerul ia temperatura relatiei prin astfel de „servicii”, nu da inapoi in a i le oferi. O faci pentru o cauza nobila, chiar salvarea relatiei! Atentie, nu spun ca e un limbaj adresat in exclusivitate femeilor, din contra, n-ai idee, domnule, ce fluturi in stomac trezesti daca dai cu aspiratorul fara a fi intrebat!
  • Atingeri, contact fizic. Cred ca aici barbatii ar fi tentati din prima sa spuna ca acesta le este limbajul pentru ca, nu-i asa, vor sex. Aici vorbim insa de mult mi mult. Atingeri, imbratisari, sarutari si sex, normal.

Am descris mai sus in doar citeva cuvinte cele cinci limbaje primordiale dezvoltate de Gary Chapman. Daca acest concept ti-a suscitat interesul, cu siguranta lectura volumului nu e pierdere de timp. Pe parcursul volumului poti sa-ti dai seama care este limbajul tau si al partenerului, altfel exista si un test pe site-ul oficial.

Noapte buna, copii! – Radu Pavel Gheo

Ce lectura si cite amintiri au stirnit cele 600-700 de pagini! In articolul precedent am dat friu unor emotii declansate de aceasta lectura, imediat dupa ce a fost „marked as finish”. Ca norocul, am gasit cartea online, asa ca nu am asteptat sau nu am dat sfoara in tara ca sa ajung in posesia ei.

Pacatul editurii este ca pentru e-book nu are cuprins, asa ca o citesti pagina dupa pagina, habar n-ai cite capitole si cit de mare e romanul, mi-ar fi placut sa stiu cum e structurat dinainte. Oricum, l-am gatat foarte repede.

Lectura cumva sferica si usoara, insa nu pentru cititorii lenesi, cu un praf de misticism atit cit trebuie, cu actiune in trecut si prezent, foarte vie. Mi-a placut cum si-a urmarit personajele si cum le-a impletit in toata aceasta poveste.

Pe linga cei 3+1 prieteni , Marius, Paul Cristina si Leo mai apar in actiuni cheie doi batrinei (Sfintul) Petru si probabil Dumnezeu, si un diavol in persoana lui Dunkelmann, reprezentantul unei organizatii pentru Arte. Am mers din Banat (Teicova – o localitate fictiva si Oravita) in Moldova la Iasi si in Los Angeles – California, de asemenea locuri foarte dragi si speciale mie.

Desi romanul este fizic destul de consistent, n-am avut timp sa ma plictisesc pentru ca fiecare actiune, intimplare, descriere parca e masurata cu cintarul de bucatarie si condimentata atit cit trebuie – doamne, ce paralele fac, n-am apucat sa maninc si ma rod intestinele :))) Avem si-o coloana sonora acolo, pornind de la „Little red Corvette”, trecind prin ceva Bijelo Dugme sau Iron Maiden.

Volumul a aparut in 2010, dar se pare ca a parcurs 2000 de kilometri mai incet pina a ajuns si la mine. Nu stiu daca a fost republicat, daca mai exista pe piata, dar il recomand cu toata convingerea.

Escapada – Lavinia Braniste Mie mi-a placut mult Lavinia inca de acum doi ani cind am pus mina pe primul ei volum, „Interior zero”. N-am mai lasat cartea aceea din mina pina n-am terminat-o si in acelasi timp doream sa nu se mai termine. „Escapada” e un volum de proza scurta, publicat inaintea romanului, dar acest lucru nu are importanta.

Lavinia Braniste scrie atit de simplu, liber si fluid si are darul sa te introduca dupa primele pasaje direct in atmosfera. Traiesti acolo. Aceeasi senzatie am avut-o si in „Interior zero”. Povestirile nu sunt vesele, din contra un pic depri, dar personajele sun atit de bine construite , gesturile sunt surprinse cu mare usurinta si dialogurile curg nefortate. O recomand cu doua miine si sper ca va publica din nou ceva. Sunt foarte deschisa noului val de scriioare romance, insa din ce am citit (foarte putin, e adevarat), as mai cumpara-o doar pe ea, Mara Wagner si…deocamdata cam atit. Imi plac cele care scriu simplu, curat, fara pretentii de romancier sau terapeut, cele care scriu vulnerabil, fara un aer doct. Subliniez, am citit putin, dar mai mult de jumatate din ce am parcurs nu e pentru mine.

It’s okay to laugh – Nora McInery Purmort   Am inceput cartea in primele zile ale lunii apoi am abandonat-o pentru ca mi s-a parut nefericita abordarea autoarei. Nu stiu cum am ajuns la acest titlu, insa sunt suficient de sadica sa-mi doresc sa pling din cind in cind. Initial am empatizat cu Nora, insa dupa citeva capitole simteam ca sunt de partea cealalta a baricadei desi nu mi-am dorit.

„It’s okay to laugh” este un memoir, al unei tinere lovita din plin de viata. La scurt timp dupa ce incepe o relatie afla ca prietnul ei are cancer cerebral in stadiu avansat. Se casatoresc pe un pat de spital, au si un copil (Ralfie) intre sedintele de chimioterapie, insa inevitabilul se produce. In citeva luni Nora pierde o alta sarcina, moare si tatal ei tot de un cancer si la citeva saptamini si Aaron. Tragic si dureros, nu? Extrem! Dar sa citesti lucrul asta la fiecare capitol si sa ai senzatia ca ne aflam deja intr-o competitie „care sufera mai tare” si cum sa „bati” tragedia ei, ii reduce empatia cititorului, zic eu. Senzatia ca daca nu cistiga in competitia tragediei personale sau a inteligentei, atunci cistiga pentru ca e o persoana foarte inalta si deci domina. Mda…mi-am pierdut vremea cu aceasta carte!

„Sunt o baba comunista” – Dan Lungu . Ce mult mi-a placut si acest roman!!! Un subiect redundant, insa scris cu umor, simplu si dureros de adevarat, nimic revelator sau „schimbator de viata”, dar antrenant si cu talent. A picat asa de bine in contextul politic din Romania, incit l-as recomanda tuturor sa-l citeasca s-au l-as strecura in plasa cu ulei si faina de la alegeri. Doamne, sper sa nu mai existe asa ceva for fuck’s sake! Am aflat ca a fost facut si un film in regia lui Stere Gulea, film pe care-l voi cauta pentru ca sunt o persoana curioasa.

Ce avem aici? Actiunea e tesuta in jurul „babei comuniste” Emilia ( Mica) Apostoloae si plasata pe trei planuri, in copilaria pesonajului petrecuta la tara, viata de om al muncii la oras, sub regim, si pensionara post-revolutionara. In jurul ei se tese volumul. Am trait in copilarie si pre-adolescenta inainte de revolutie, am amintiri, stiu cozile, am simtit frigul si groaza, Radio Europa Libera si pozele cu actori, glume cu ceasca si leana, iar mai tirziu am sunat in Romania, in preajma alegerilor sa conving vreun nostalgic sa nu voteze strimb. Am intilnit acesti disc-stricat de „ehe, ce stii tu, ne dadea ceausescu si casa si serviciu, nu ca acum! „, iar plusul acestei lecturi e ca vezi din perspectiva acestor incapatinati ce resorturi ii mina-n viata sa plinga cenusiul cominismului.

Cam aceste carti au facut obiectul lecturilor mele si ma bucur ca am avut ragazul sa ies putin din cotidianul nu prea favorabil deocamdata, sa ma las cuprinsa de nostalgii, revolte, intelegeri, venite din cuvintele altora.

Fluturi si fantome

Deunazi am citit o postare pe facebook despre cartea, „Noapte buna, copii!” a lui Radu Pavel Gheo. Au fost citeva cuvinte in postarea respectiva, insa suficiente incit sa ma faca curioasa sa o citesc. Oh, man! Si cum a mai invirtit un cutit intre coaste, cum m-a facut sa retraiesc amintiri si senzatii si emotii din trecut acest volum! L-am citi cu nesat si lacomie, cu o sete pe care n-am mai incercat-o demult.

Pe Radu Pavel Gheo nu-l mai citisem insa m-am intilnit cu numele lui si in librarii si pe net. Posibil ca acum a fost momentul lui pentru mine. Nu stiu sa fac recenzii, nu am facut si nici nu am incercat in precedentele postari. Cel mult vreau sa spun, stingaci, cit de mult mi-a placut o lectura pe care si tu poate o gasesti interesanta. Divagind putin, ma intreb in fiecare zi de ce am acest blog? Pentru ca ceea ce scriu nu mi se pare iesit din comun, nu stiu ce interes prezinta si de ce sa mai scriu cind sunt atitia altii care o fac de un milion de ori mai bine ca mine. En fin…

„Noapte buna, copii!” … mi-a amintit atit de mult de copilaria si pre-adolescenta mea din Banat, de bunicii mei in putere si in viata, de cit de dor imi este de ei si de faptul ca as vrea sa vorbesc mai mult in dialectul banatean. Mi-e dor s-o aud pe bunica-mea cum sucea limba de cum ajungea in Banat si cum apasa apoi, la intoarcere, butonul de Craiova. Mi-e dor de scovergi si de stat in soba toata gimineata, de zilele de plaja pe Belareca cu prietenii mei veniti si ei in vacanta gin Herculane si gin Cimisoara sau Arad. Mi-e dor de nedeia gin sat de sfintu Ilie si de discotecile sub poarta pe care le organizam cu prietenii mei de-atunci si de excursiile la Herculane sau la Cetate. As vrea sa mai adulmec putin mirosul din casa batrina, mirosul pe care nu-l voi uita niciodata dar dupa care ma topesc de dor.

M-a rascolit cartea asta, acesti prieteni plecati si incercarile lor de a trece „la sirbi” exista, de Ginutu’ am auzit in copilarie, abia asteptam sa ajung in piata sirbilor din Severin in vacanta. Cum mi-am mai retrait copilaria in cele 700-800 de pagini! Si cite amintiri au reinviat, cite momente pe care poate nu le-am apreciat atunci, sau nu as fi crezut ca vor insemna atit de mult pentru mine mai tirziu. M-a durut sa nu mai pot trai macar pentru citeva minute momentele de atunci si m-a bucurat ca am putut sa-mi amintesc atit de viu ce mi-au oferit bunicii mei in copilarie.

Ciudat este ca dupa ce m-a rascolit bine si m-a lovit in toate partile, dupa ce s-a mai sedimentat lectura, m-a cuprins o senzatie de bine, mi-a ogoit putin un dor mare si s-au limpezit niste imagini pe care le vedeam blurate, am inteles niste oameni.

Cred ca era timpul!

O mica recapituale

Zilele trecute mi-am adunat niste date din aplicatia mea, curioasa fiind cam citi kilometri am alergat sau am mers de cind mi-am luat ceasul sport. Adevarul fie spus, ma cam maninca talpile sa ies la o alergare, mai ales ca saptamina asta a fost si inca este foarte cald si insorit pe meleagurile noastre. Am zis sa nu fac vreo prostie si sa astept totusi aprobabrea medicului data fiind situatia actuala. Oricum, saptamina viitoare iar am o intilnire cu medicul neurolog si un subiect de discutie este chiar acesta, cind imi pot relua activitatea fizica si ce am voie. Sa revenim…

Nu am pus la socteala alte sporturi pe care le-am practicat in perioadele respective (iunie 2017 – decembrie 20180), ci strict pasii parcursi si numarul de kilometri aferenti plus sesiunile de alergare. Asadar mi-am facut un tabel cu 3 categorii, pe luna, insa voi prezenyta doar datele generale, acumulate.

Activitate (generala) extra sportiva

In 2017iunie-decembrie am adunat 3 202 870 pasi insumind 2 138,38 km, asta insemnind in medie 457 552 de pasi pe luna, respectiv 305,4 km.

In 2018 – ianuarie-decembrie (am trecut ultima luna a anului de dragul recapitularii, insa am fost complet inactiva din cauza problemelor de sanatate). Pasi 5 075 663, adica 3 129 km. Media pe luna fiind: 422 971 pasi in 260,76 km.

Alergare

2017 (iunie-decembrie): 591,5 km, o medie de 84,5 km pe luna, 21,1 km pe saptamina

2018 (ianuarie-decembrie): 623 km, adica 51,21 km pe luna si 13 km pe saptamina.

Initial am fost suprinsa sa constat ca diferenta de cifre dintre cei doi ani nu e foarte mare, parctic 7 luni (2017) versus 11 luni (2018), cel putin la alergare. Mai ales ca anul trecut m-am antrenat pentru cele 4 curse oficiale. Ok, n-au fost pe distante lungi (5,10,16,10 km), dar totusi. Apoi mi-am amintit ca 2018 m-a pus pe tusa de citeva ori – in ianuarie am avut o entorsa capatata in mod stupid la zumba, dupa cursa din iunie am avut insolatie si la vreo saptamina m-au luat durerile de sale asa ca am ajuns pe la fizio (cred ca am dus pe picioare hernia luni de zile, retroactiv gindint), iar decembrie, din acelasi motiv am fost redusa la tacere si repaus in mod barbar.

Surpriza a venit si de la numarul de kilometri alergati in cei doi ani: 1 214,5! Aveam impresia ca sunt mai putini, ceea ce face bucuria si mai mare. La fel si „inversunarea” de a trece cit mai repede inapoi la treaba.

Anul asta, cum am toooot spus si m-am plins, nu am alergat nici macar o suta de metri, in schimb am mers de trei ori pe saptamina obligat-fortat drept activitate fizica. Astfel ca, in ianuarie la capitolul sport/training (mers) am inregistrat 58,1 km, iar pina acum, in februarie 35,8 km. Spre amuzamentul general, daca te uiti la traseul parcurs intr-o zi ai zice ca imi caut cheia pierduta ­čÖé

Cred ca nu va ajuta cu nimic acest articol destul de dezlinat si neprofesionist facut, dar pentru mine a fost interesant sa vad aceste cifre si in moul acesta haotic. Cind voi relua alergarea imi voi face un spreadsheet complet pentru o mai buna analiza.